marți, 21 martie 2017

FANTOMA U.S.R. - SUBUNITATE A PARTIDULUI COMUNIST ÎN ROMÂNIA

,,Scrisul este cea mai puternică şi cea mai importantă armă a partidului.” - Iosif Vissarionovici Stalin

video
                              Uniunea Scriitorilor din Romînia se legitimează în fața Instanțelor și în fața societății cu actul de identitate al unei fantome. Dar, până și acest act de identitate este, din păcate, unul fals. De fapt, Fantoma nu are acte, nici de viață (întrucât, bântuind, bâiguitoare, se prezintă cu un document care nu a existat niciodată - certificatul de naștere) și nici de deces, chiar dacă a delegat un mort să o reprezinte. Mortul este trecut în înscrisuri și semnează, chipurile, hârtii. Fantoma se arată, uneori, acoperită de o mantie neagră, purtând pe creștet o pălărie de fetru, țuguiată, ca în poveștile cu dizenterici, alteori apare ca o siluetă, având chipul vânăt, îmbrăcată într-o rochie lungă și gălbuie, travesti. Iese dintre scândurile sicriului, pe când bate clopotul în miezul nopții, dar și în timpul zilei, după cum o apucă, dacă dânsa are chef. Fantomă de lux - uneori, alteori - stricată de bordel, ea nu e moartă, ea doar se transformă.
                              Subunitate a partidului comunist, vivace și perspicace, Uniunea Scriitorilor din Romînia își cheamă, alarmată, cu trâmbița, pe toți membrii, să facă față pericolului de desființare. 
                              Poetul Ioan Vieru a acționat în Instanță Fantoma. Ori așa, ori așa, fiindcă așa nu se mai poate. Fantomă, fantomă, dar trebuie să prezinte documente - este sau nu este? trăiește au ba? există sau numai simulează? Și dacă trăiește, să facă dovada! Și dovada? Uniunea Scriitorilor din Romînia se legitimează cu un așa zis act emis de partidul comunist în anul 1949. Doar că respectivul act nu a fost, vreodată, publicat în Monitorul Oficial. E un act inexistent. 
                              Că o fantomă e ca aburul, că o fantomă e ca un fum, că o fantomă poate avea aburi în cap (și are), că poate avea fumuri (și are și dintr-astea, o-ho-hooo!), toate fac una, însă e alta: fantoma U.S.R. primește bani de la stat, îi cheltuie, îi toacă, și îi primește cu nemiluita, de la statul, pe care, paradoxal, nu îl recunoaște. Fiindcă Uniunea Scriitorilor din Romînia nu recunoaște schimbarea regimului social care a avut loc în 1989, nici legile date după 1989 și nu li se supune. 
                               U.S.R. se supune doar instinctelor totalitare și represive din deceniul 5 al secolului trecut, când România era invadată și ocupată de bolșevism. Ipocrizie a fandoselii de fantomă a marxism leninismului, miștocăreală perversă de țață ajunsă secretară de partid? sau poate prostie pură în stare de perpetuă obrăznicie? sau poate ebrietate a Puterii roșii discreționare? ori letargie indusă de nostalgii bolșevice? Toate la un loc și încă, pe deasupra, bolboroseala găunoasă a cameleonilor roșii, sugative de bani publici cu ghiotura. 
                              U.S.R. nu se supune actualei forme constituționale, pe care nu o recunoaște, deși a primit, și primește în continuare, și pretinde sume colosale din partea statului; U.S.R. se supune doar Constituției Republicii Populare Romîne, (aceasta era, în dispreț, grafia vremii) Prezidiului Marii Adunări Naționale și Ministerului Artelor din Republica Populară Romînă care au făcut-o fantomă. Comuniștii s-au ferit să înființeze o societate de drept privat, nu aveau cum, și atunci au dat din gură (ce știau ei cel mai bine - munca cu gura), fără să consemneze în Monitorul Oficial subunitatea lor, Uniunea Scriitorilor din Romînia. Au desființat Societatea Scriitorilor Români (constituită, în 1909, cu respectarea principiilor de drept privat) și au dat un decret, Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Romîne, de înființare a unei societăți de drept public, U.S.R., pe care, considerându-l, până și ei, absurd, nu l-au publicat niciodată în Monitorul Oficial. Astfel încât, din punctul de vedere al Normelor de Drept, Uniunea Scriitorilor din Romînia era, încă de la bun început, doar o Fantomă. Ea a funcționat, însă, ca subunitate a partidului comunist, cu rolul de a dirija mentalul colectiv, și de a întruni calitatea de agentură de propagandă bolșevică.   
                              Uniunea Scriitorilor din România declară azi, senină, dar și cu neobrăzare, că ,,USR este înfiinţată prin act emis de puterea legiuitoare şi nu poate fi supusă regulilor asociaţiilor.” - în fapt, afirmând că refuză să recunoască statul de drept, supunându-se doar puterii legiuitoare comuniste. 
                              Fantomă, fantomă, dar obraznică, întrucât joacă teatru, folosind replici pentru retardați, fiindcă iată ce mai afirmă, în încercarea sa prostească de a se legitima: ,,USR funcţionează în prezent în baza Decretului-lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi teatru. USR este o persoană juridică română de utilitate publică, și nu o asociație conform Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. USR a avut acelaşi statut încă de la înfiinţare şi nu i se aplică prevederile Ordonanței nr. 26/2000”.
                               Numai că, articolul 9 din Decretul invocat face referire la subiectii precizați de art 1 din decret: ,,Scriitorii, artiștii plastici, ziariștii se pot asocia”. Acest decret lege nu era decât o normă juridică de reglementare cu statut de recomandare prin formula ,,se pot asocia”. U.S.R. trebuia să cunoască faptul că expresia ,,se pot asocia” nu este o sintagmă așa cum este denumirea ei. Ignoranța celor care au condus U.S.R., după 1990, este evidentă, întrucât Decretul Lege este trecut în Statut ca decret de funcționare, teză eronat însușită. Ignoranță sau rea-voință? Scriitorii trebuiau chemați să constituie societatea în cauză, în mod liber, după principiile care stau la baza Dreptului privat. Dar oare, teza a fost doar eronată? În spatele acestei ,,erori” stau lucruri urâte, foarte urâte, nu doar de sorginte ideologică, dar în primul rând cu originea în interese uriașe din punct de vedere financiar. De la atât de multe afaceri oculte și până la faptul că ANAF și-a însușit ,,eroarea” și a acordat un cod fiscal anterior înscrierii U.S.R. în registrul asociațiilor și fundațiilor (numărul de cod național 38715, în baza dosarului 158/PJ/1994, ce avea ca obiect modificări ale actelor constitutive inexistente).   
                              Întrucât U.S.R. nu deține o Hotărâre Judecătorească de înființare și nici o sentință civilă de acordare a personalității juridice și de dispunere a înregistrării, Judecătoria Sectorului 1 cât și Ministerul Justiției au datoria legală de a îndrepta această eroare prin radierea U.S.R. din Registrul asociațiilor și fundațiilor, fiindcă U.S.R. nu are regimul juridic al unei persoane juridice române de drept privat fără scop patrimonial (așa cum sunt definite uniunile de creatori în Ordonanța nr. 26 din 2000, cu privire la asociații si fundații; și așa cum sunt definite și la art. 1 alin 2. din Legea 8/2006). 
                              În consecință, adeverințele pentru indemnizațiile prevăzute de Legea 8/2006 sunt semnate în mod ilegal și în anul 2017 de către Nicolae Manolescu Apolzan, cu atât mai mult cu cât în Registrul de la Judecătoria Sectorului 1 reprezentant legal este declarat, de către U.S.R., scriitorul Laurențiu Ulici, mort acum 10 ani.                                         Scriitorii trebuie să știe că ,,pensiile” (indemnizațiile de pensionari) le sunt acordate în mod fraudulos. Nu va exista o continuitate și s-ar putea pune problema rambursării lor. Ce este adevăr va ieși ca uleiul la suprafață. Scriitorii membri ai U.S.R. să își aducă aminte de asta!  
                             Scriitorii au fost mințiți, nu li s-a prezentat adevărata situație. Uniunea Scriitorilor din Romînia nu trăiește în cadru legal, este o doar o fantomă. O fantomă a trecutului negru, sângeros, din anii fărădelegii bolșevice. O fantomă care bântuie democrația de azi, fără să-i recunoască principiile, fără respect față de Noua Constituție, manifestând adorație doar față de formele ciocoismului roșu din anii terorii comuniste. 
                             Poetul Ioan Vieru s-a adresat Instanței, cerând radierea fantomei. O radiere care se impune cu prisosință, ca o necesitate organică a societății de a se elibera de povara acestui autointitulat for, în care abuzurile, falsurile și grotescul se împletesc cu furtul banului public, cu ocultarea legii și cu impostura. 
                             Poetul Ioan Vieru s-a avântat, cu mult curaj, într-un proces cu această Hidră. E timpul să cadă vălul de pe fața Fantomei și să o vedem pe cea a tovarășului Nicolae Manolescu, căruia îi reproduc aici incredibila chemare-tupeu la salvarea subunității:

CĂTRE JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI
DOSAR NR. 5194/299/2017
TERMEN: 26.04.2017
DOMNULE PREŞEDINTE,
                    Subsemnaţii, individualizaţi conform tabelului anexat prezentei, scriitori, membri ai UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA („USR”),
                    în calitate de amici ai curţii (amicus curiae),
                    vă solicităm ca la soluţionarea dosarului nr. 5194/299/2017, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, să aveţi în vedere următoarele: (i) modul de înființare a USR – prin Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, (ii) statutul de utilitate publică a USR – dobândit încă de la înfiinţare prin act de putere publică (iii) voința exprimată de către membrii USR de a nu se modifica actuala formă de organizare a USR;
                     având în vedere următoarele considerente:
1. Cu titlu prealabil, arătăm că amici curiae în sens strict sunt de regulă persoane fizice sau grupuri de persoane ce urmăresc să influențeze jurisprudența unei instanțe pentru a profita intereselor pe care acestea le apără. Exemplele elocvente în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt cauzele Pretty c. Marea Britanie şi Hatton c. Marea Britanie, în care instanţa europeană a autorizat intervenția a două organizații neguvernamentale ce au susținut teze contrare.
                    Deși această instituție procesuală nu este recunoscută expres în dreptul obiectiv autohton, având în vedere prevalența jurisprudenței convenționale asupra sistemului nostru de drept, rezultă evident că o atare intervenție este admisibilă.
                     Precizăm că subsemnaţii nu înţelegem să intervenim în prezenta cauză, scopul acestui demers fiind acela de a lămuri instanţa cu privire la unele aspecte privind statutul USR, cât și poziția membrilor acesteia cu privire la acest statut.
2. Subsemnaţii, în calitate de membri USR, arătăm că:
                     (i) USR s-a înfiinţat ca o organizație de creatori literari, recunoscută ca persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale al Republicii Populare Române, conform Constituţiei din anul 1948.
USR funcţionează în prezent în baza Decretului-lege nr. 27/1990 privind organizarea şi funcţionarea în condiţii de autonomie economică a organizaţiilor de scriitori, artişti plastici şi compozitori, creatori de film şi teatru.
Conform art. 1 din Decretul-lege nr. 27/1990, „fiecare organizaţie de creatori funcţionează în temeiul statutului propriu şi are dreptul să-şi aleagă forma şi structura organizatorică pe care le consideră cele mai potrivite specificului activităţii sale”.
                    (ii)  USR este o persoană juridică română de utilitate publică, și nu o asociație conform Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile. 
USR a avut acelaşi statut încă de la înfiinţare şi nu i se aplică prevederile Ordonanței nr. 26/2000. De asemenea, USR nu intră sub incidența vreunui caz de nulitate care să atragă dizolvarea, respectiv radierea acesteia, aşa cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată formulată de dl. Vieru Ioan, fost membru al USR.
                    Spre deosebire de o asociaţie, care este înfiinţată prin acordul unor persoane particulare, USR este înfiinţată prin act emis de puterea legiuitoare şi nu poate fi supusă regulilor asociaţiilor.
                     (iii) Prin prezenta, Subsemnații ne manifestăm voința ca USR să își păstreze statutul dobândit la înființare și arătăm că ne opunem demersurilor unor foști membri ai USR care încercă abuziv şi nelegal modificarea acestui statut, solicitând totodată dizolvarea USR, pe care o consideră, în mod eronat, Asociație, deşi este o persoană juridică de utilitate publică înfiinţată prin lege.
                     Acelaşi statut au şi alte organizaţii de creatori, atât din ţară, cât şi din străinătate.
                     Precizăm că statutul actual al USR este recunoscut şi înregistrat prin încheiere definitivă de instanţă, astfel încât nu poate fi modificat decât în condiţiile stabilite de acesta.
                     Prin urmare, date fiind aceste aspecte, vă solicităm ca la soluţionarea cauzei 5194/299/2017 să aveţi în vedere faptul că USR este o persoană juridică română de utilitate publică, iar poziția Subsemnaților este în sensul menținerii acestui statut.
                      Prin urmare, vă solicităm să respingeți cererea formulată de petentul Ioan Vieru cu privire la dizolvarea și radierea USR, cât și cu privire la constatarea nulității dobândirii personalității juridice a USR. 

luni, 13 martie 2017

POETUL IOAN VIERU: SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREȘEDENȚIEI ROMÂNIEI, GUVERNULUI ROMÂNIEI ȘI TUTUROR AMBASADELOR ACREDITATE ÎN BUCUREȘTI

http://elenatomaxxl.blogspot.ro/2017/03/ioan-vieru-in-atentia-presedintiei.html

IOAN VIERU
IOAN VIERU: În atenția Președinției României, a Parlamentului României, a Guvernului României, și a tuturor Ambasadelor acreditate în București

                    Aflat la un colocviu în străinătate, am fost izbit de un fapt pe nu care îl mai credeam posibil astăzi undeva în România. Uniunea Scriitorilor din România, nume aparținând unei organizații de breaslă comuniste, cu bunele și relele sale, nu numai că s-a poziționat în ultimii ani într-o atitudine mai mult decât abuzivă față de unii dintre membrii săi, însă pare să se situeze într-o sferă programatică de distrugere a scriitorilor care nu îi acceptă abuzurile.
                   Această fantomă ajunsă pe culoarele justiției democratice, aflu că își revendică existența, negru pe alb, statutar, de la un Decret, 267/ 1949 , dat de regimul criminal comunist. Sfidând schimbarea de regim politic, democrația și legislația românească în domeniul asociativ, Uniunea Scriitorilor din România nu trebuie doar dizolvată, ci și denunțată drept practicant al fenomenului concentraționar în activitatea sa internă curentă. Intrarea în legalitate a fost preferată prezervării statului dat de corifeii stalinismului.
In condițiile în care toate fostele instituții ale României s-au transformat, legal și statutar, Uniunea Scriitorilor din România preferă a figura, cu obstinație, prin revendicarea sa de la acel Decret al statului criminal comunist, drept acea redută încropită prin directivele scrise pe genunchi de foștii asasini ai poporului român.
                  In acești ani, în mod evident corelativ, nu numai că nu s-a separat concret de trecut, a trecut la aplicarea unor proceduri similare, instigând scriitorii, unii împotriva altora. Are în componența sa o " comisie de monitorizare și excluderi", aidoma unui partid politic totalitar.
Având în vedere revendicarea fățișă de la un Decret al statului criminal comunist, solicit anularea tuturor decorațiilor și însemnelor publice acordate acordate acestei fantome, Uniunea Scriitorilor din România, despre care am toată speranța că, prin intermediul justiției, nu vom mai auzi vreodată în spațiul public românesc.

sâmbătă, 11 martie 2017

POETUL IOAN VIERU SOLICITĂ ÎN JUSTIȚIE DIZOLVAREA UNIUNII SCRIITORILOR


CRAPĂ STRUCTURA NEOSTALINISTĂ CARE A REINSTAURAT DIRIJISMUL BOLȘEVIC ÎN CULTURA ROMÂNĂ  

ULTIMUL DICTATOR
            Poetul IOAN VIERU s-a adresat, pe data de 20 Februarie 2017, în calitate de reclamant, Judecătoriei Sectorului 1 București, cu o CERERE DE RADIERE DIN REGISTRUL ASOCIAȚIILOR ȘI FUNDAȚIILOR A UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA. Această solicitare, adresată Instanței, mi-a fost expediată pe e-mail și citez din ea un fragment edificator: 
                    ,,Dizolvarea Uniunii Scriitorilor din România reprezintă nu doar o chestiune legală, ci una imperios morală, reparatorie, de importanță juridico-istorică  față de toți scriitorii persecutați în perioada de tristă amintire a anilor 1949- 1965, și ulterior, până astăzi, stopându-se astfel  un abuz cu grave consecințe pentru democrație și contextualizarea acesteia. 
                    Nu toți scriitorii au curajul să se apere în fața unor Case de Avocatură, cu onorarii foarte mari, să-și apere demnitatea, drepturile profesionale și apartenența la o organizație pe care au considerat-o, în mod legitim, o Casă a creației și a Culturii. Pentru că acesta este înfiorătorul adevăr: scriitorii români au ajuns amenințați de această USR, care la rândul ei, nu este altceva decât un grup restrâns de interese.
                   Această organizație nu a fost înființată prin voința consimțită a membrilor săi, ci prin forța specifică  regimului totalitar, adică de fostul regim comunist, nu în urma unui act administrativ individual, nu a fost o Lege, nici un Act normativ, iar Decretul Nr. 267/ 1949, nepublicat în Monitorul Oficial, conform Constituției din 1949, este nul de drept. Efectele juridice ale acestui act administrativ s-au epuizat cu evidență odată cu Revoluția din 1989, fiind perpetuat din motivele nereformării generale. 
                   Conform Decretului Nr. 31/ 1954, numai persoanele juridice de drept public, se înființează direct prin lege. Or, Decretul 267/1949 nu a fost o Lege și Uniunile de creatori aveau obligația ca persoane juridice de drept privat, funcție de scopul lor (patrimonial sau nu) de a se supune reglementărilor legilor speciale în materie, respectiv, Legea 31/ 1990, Legea 21/ 1924 sau OG 26/2000.
                   În consecință, UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA nefiind Stat în Stat, și nefiind mai presus de Constituția României, era obligată, odată cu votarea noii Constituții, din 1991, să respecte și să se conformeze reglementărilor cu privire la dobândirea personalității juridice ca orice altă persoană juridică de drept privat cu scop nepatrimonial. Că lucrurile nu au evoluat în acest sens,  această situație s-a întâmplat datorită structurii ilegal-frauduloase ajunsă aplicație deturnantă a vieții culturale   cu conexiuni în sfera instituțiilor publice.”

PREZENTĂM UN ARTICOL APĂRUT ÎN ,,COTIDIANUL”  - Vineri, 24 februarie 2017 COTIDIANUL Vineri, 24 februarie 2017
http://www.cotidianul.ro/ioan-vieru-cere-dizolvarea-uniunii-scriitorilor-296714/


O inițiativă cu foc și pară
Ioan Vieru cere dizolvarea Uniunii Scriitorilor
                    După ce a fost contactat de mai mulți experți și responsabili europeni, nedumeriți de situația de la Uniunea Scriitorilor, cât și a sa personal în relația cu aceasta, poetul Ioan Vieru a decis, în acord cu legislația și coordonatele democrației, să ceară radierea și dizolvarea acestei instituții care și-a consumat în mod evident rolul și misiunea pentru care a fost creată de către aparatul de stat stalinist din fosta RPR.


                    Numai în România nu s-a dizolvat Uniunea Scriitorilor, prin lipsa reformelor structurale, spre a face loc mai multor sindicate culturale, în avantajul unei vieți literare echitabile. Uniunea Scriitorilor nu este înființată de membrii săi, ca atare era obligată să se legalizeze conform legislației în acest sens. Practic, legal nu există, însă a primit și primește un serios sprijin discreționar de la stat, care este canalizat spre un grup de interese.
                    În urma abuzurilor asupra scriitorilor, din ultimii ani, puse cu tenacitate în scenă de actuala și amenințătoarea conducere a Uniunii Scriitorilor, această organizație cândva fanion, a ajuns o tot mai accentuată afacere toxică a unui grup, generatoare de procese în justiție, pe banii breslei, contra tuturor celor care îi contestă în mod just abuzurile notorii.
                   Dizolvarea Uniunii Scriitorilor este solicitată în condiții absolut echitabile pentru toți membrii săi, spre a da, în sfârșit, posibilitatea înființării unor noi și autentici operatori culturali, așteptați de toate mediile culturale autohtone și europene, în special de scriitorii tineri și nu numai. Viitoarele afilieri au astfel toate șansele să fie mai apropiate de spiritul colegial legal, obligatoriu și necesar susținerii unui sindicat, fie el scriitoricesc, în atmosfera conlucrării libere, utile interesului general, depășind abuzivul monopolism actual hipercentralizat.
                    Lipsa de legalitate punctuală a actualei Uniuni a Scriitorilor, special menținută, care a făcut posibile abuzurile, situarea agresiv-interesată deasupra tuturor a celor din staff, adevărat stat în stat, a erodat la maxim ceea ce ar fi trebuit să mențină cu obstinație principiile democratice ale unei asemenea structuri. Există toate motivele ca într-un timp foarte apropiat, această umbră organizatorică care s-a deplasat tot mai mult spre modelul trecutului comunist, din perioada președinției lui Mihail Sadoveanu, aflat în amplu derapaj moral-politic, și Demostene Botez, datorită problemelor sale de ființare și abuzurilor în care a fost implicată în relația cu unii dintre membrii săi, să intre oficial în dizolvare.
                    Abuzurile recente împotriva propriilor colegi de breaslă, prin girul degradant al votului unanim !, au eliminat definitiv profilul și identitatea morală a acestei uniuni de creație.
                    Pentru a îndepărta panica în rândul membrilor, notorii fiind instigatoriile interpretări subiectiv-interesate ale actualei conduceri a Uniunii Scriitorilor, trebuie remarcat faptul că pensiile, indemnizațiile și alte drepturi nu vor fi afectate, acestea provenind de la bugetul statului. Se cere redistribuirea egală a patrimoniului Patrimoniului Uniunii Scriitorilor și restituirea cotizațiilor pe ultimii 10 ani, din fondurile existente. Actualele Filiale ale USR au posibilitatea imediată de-a se scinda, unde este cazul, și de-a se organiza cu statut juridic propriu, fuzionând între ele, în liberă opțiune, spre a crea altă Uniune, sau mai multe, în spiritul legii și transparenței instituționale, având propriile decizii și responsabilități directe. Înlăturarea spiritului mafiot din viața culturală primește o replică mult așteptată.
                    Conlucrarea instituțiilor publice cu actuala structură personalizată de la Uniunea Scriitorilor, în primul rând Ministerul Culturii, a cărui responsabilitate a fost activată la finele anului trecut, spre a nu mai implicat în proceduri bazate pe trafic de influență, sau Casele de avocatură, încalcă legislația în vigoare.
                    Înființată de statul totalitar și marcată de fondatorul său de atunci, propaganda stalinistă, în ultimii ani s-a ilustrat printr-un veritabil autoritarism de inspirație mafiotă, destul de prezent în societatea românească. Foarte curând, actuala Uniune a Scriitorilor poate deveni, în mod firesc și legal, de indiscutabilă tristă amintire. ( M. T. )

vineri, 10 martie 2017

TRAGICOMEDIE BALCANICĂ LA UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA, REPREZENTATĂ DE UN MORT DE 17 ANI

UNIUNEA SCRIITORILOR NU ARE ACTE, DAR DECLARĂ ÎN SCRIPTE CĂ E CONDUSĂ DE UN MORT.
                              Uniunea Scriitorilor nu are Actul Constitutiv, prevăzut de Lege.
Dora Alina Romanescu
membră a U.S.R.
(pe numele ei adevărat Saveta Georgescu)
 a scris despre „calvarul iisusic al lui Fuego“
FOTO: DORAALINAROMANESCU.RO

Citeste mai mult: adev.ro/mhyv6z
                             Cu toate astea, în Registrul Național ONG, categoria Asociații, ca reprezentant al Uniunii Scriitorilor, în 2017, figurează regretatul Laurențiu Ulici, deși acesta a decedat în anul 2000. În plus, Uniunea Scriitorilor din România, deși nu există în cadrul legal, a administrat și a tocat sume fabuloase, din banii publici, a administrat imobile ale Statului, a pierdut în instanțe imobile ale Statului, pe care le-ar fi apărat, declarându-le proprietăți ale sale, în procese păguboase. 

                               
Din 1990, pe bandă rulantă, au curs falsuri și falsuri, excelând cu însușirea fără drept a titlului de Societate de utilitate publică, pentru a solicita Statului acordarea de indemnizații speciale pensionarilor membri ai Uniunii. În fapt, membrii acestei organizații au fost mințiți în legătură cu legalitatea funcționării ei, solicitându-li-se cotizații în mod ilegal, deoarece Uniunea Scriitorilor din România nu a făcut dovada recunoașterii și respectării Constituției actuale a României.
Kitsch şi impostură în Uniunea Scriitorilor din România. Literatura care-ţi întoarce stomacul pe dos Citeste mai mult: adev.ro/mhyv6z
http://adevarul.ro/cultura/carti/kitsch-impostura-uniunea-scriitorilor-romania-literatura-care-ti-intoarce-stomacul-dos-1_511531a54b62ed5875ecb902/index.html