Ce poate fi mai bulversant decât să primești un volum de versuri al unui băiat de unsprezece ani, volum care să te însoțească o noapte întreagă în gânduri și în meditații? Cum poate un atât de tânăr autor să îți răstoarne, pentru câteva ore, tot ce credeai că știai despre Poezie de la Benedetto Croce ori de la alții ori chiar de la tine, știindu-te pe tine un bun și devotat lector, poate chiar autor tu însuți de firave catrene și de modeste înjghebări? De unde vine acest băiat, de pe ce Stea și din ce Galaxie să îți spună și să te lase uluit: ,,Sunt mai încăpător decât o rană/ Mai îngust decât nostalgia”? Și cum pașii tăi, oricât de ritmați, în încăpere, numărându-le cadența, sporesc insomnia gândurilor - oare ce mai știai despre Poezie, altceva decât că este, cu adevărat, apanajul tinereții? Ce mai știai și altceva despre Artă, înafară de faptul că este realitatea transfigurată? Ce mai știai până la acest volum de versuri pe care un băiat cuceritor, cu o construcție aparte, ți-a lăsat o copleșitoare meditație?
Și îți răspunzi că, da, l-ai întâlnit în trei împrejurări, în însoțirea părinților lui (nici pe ei nu știi prea bine cum să îi socotești: pedagogi ori prieteni ai săi, sau și una și alta, ori doar grijulii și atenți părinți iubitori) fiindcă i-ai văzut ochii, în spatele cărora, cum spunea Caragiale despre Eminescu ,,se vedea că locuiește cineva”.
Cert este că Vlad Morar este deja o personalitate. Eu nu cred în copii supradotați (sunt atât de excentric în aceste, firește, subiective aprecieri și considerații, pe care le afirm cu hotărâre, oriunde) dar eu cred în talent, în har, și știu că Vlad Morar este înzestrat și cu har, dar și cu puterea voinței.
ÎMPREUNĂ CU TÂNĂRUL POET VLAD MORAR ȘI CU TATĂL SĂU, CĂTĂLIN MORAR, LA EVENIMENTUL LANSĂRII CĂRȚII DE DEBUT, PETRECUT PE 15 MARTIE 2016, LA ȘCOALA INTERNAȚIONALĂ TRANSYLVANIA COLEGE, CLUJ-NAPOCA |
EVENIMENTUL LANSĂRII CĂRȚII DE DEBUT, PETRECUT PE 15 MARTIE 2016, LA ȘCOALA INTERNAȚIONALĂ TRANSYLVANIA COLEGE, CLUJ-NAPOCA |
Papagalii, băieți de treabă,/ La majestatea ta se vor închina,/ Te vor duce în țările sudice,/ Acolo, la regina lor,/ Și acolo să te măriți,/ Cu un prinț de la ecuator.
Regretul meu este că nu mai trăiește Adrian Marino. Le-ar fi stat bine alături, unul lângă altul. Moșul Marino i-ar fi fost o bună călăuză lui Vlad Morar, însă eu cred că se va descurca și singur și își va găsi, cu siguranță, un șerpaș. Am scris aceste rânduri în capătul unei nopți de început de primăvară când, din pământul reavăn, Bendis își ridică privirea și respiră. Și-am scris pe-o coală de hârtie despre mugurul poeziei române viitoare.
Ave puber! Ante omnia salutem!