sâmbătă, 9 iulie 2016

CU VÂNT ÎNAINTE! VLAD MORAR - ,,ODĂ EPOCII FĂRĂ DE ÎNCEPUT”

                          
Ce poate fi mai bulversant decât să primești un volum de versuri al unui băiat de unsprezece ani, volum care să te însoțească o noapte întreagă în gânduri și în meditații? Cum poate un atât de tânăr autor să îți răstoarne, pentru câteva ore, tot ce credeai că știai despre Poezie de la Benedetto Croce ori de la alții ori chiar de la tine, știindu-te pe tine un bun și devotat lector, poate chiar autor tu însuți de firave catrene și de modeste înjghebări? De unde vine acest băiat, de pe ce Stea și din ce Galaxie să îți spună și să te lase uluit: ,,Sunt mai încăpător decât o rană/ Mai îngust decât nostalgia”? Și cum pașii tăi, oricât de ritmați, în încăpere, numărându-le cadența, sporesc insomnia gândurilor - oare ce mai știai despre Poezie, altceva decât că este, cu adevărat, apanajul tinereții? Ce mai știai și altceva despre Artă, înafară de faptul că este realitatea transfigurată? Ce mai știai până la acest volum de versuri pe care un băiat cuceritor, cu o construcție aparte, ți-a lăsat o copleșitoare meditație? 
Și îți răspunzi că, da, l-ai întâlnit în trei împrejurări, în însoțirea părinților lui (nici pe ei nu știi prea bine cum să îi socotești: pedagogi ori prieteni ai săi, sau și una și alta, ori doar grijulii și atenți părinți iubitori) fiindcă i-ai văzut ochii, în spatele cărora, cum spunea Caragiale despre Eminescu ,,se vedea că locuiește cineva”. 
                               
Cert este că Vlad Morar este deja o personalitate. Eu nu cred în copii supradotați (sunt atât de excentric în aceste, firește, subiective aprecieri și considerații, pe care le afirm cu hotărâre, oriunde) dar eu cred în talent, în har, și știu că Vlad Morar este înzestrat și cu har, dar și cu puterea voinței.                                

                            Gândindu-mă la filosoful meu preferat, Arthur Schopenhauer, nu îmi este deloc greu să întrevăd în destinul autorului acestui volum o chemare și înspre filosofie pe care, cu siguranță, în viitor, o va urma.
                            Dar ce ar spune, altceva, un cercetător, din zilele noastre, al lui Friedrich Nietzsche, despre cartea lui Vlad Morar, unde întâlnim această afirmație: ,,Într-o halucinație, tăcerea/ Creează solemn.”? Bănuim ce ar răspunde, însă e preferabil și recomandabil, să îl lăsăm pe cititor să intuiască. Și, pentru a întări cele zise, cităm din nou din cartea lui Vlad Morar: ,,Mă sfâșie inima după visurile Edenului” - ,,Luminile se nasc mai nou din întuneric/ Și întunericul răsare din lumină,/ Prăbușit într-un colț, stau eu/ Un sărac naiv, neutru/ Fără speranță, decât în disperare/ Țintuit de gândurile ce mă fac... eu”.
ÎMPREUNĂ CU TÂNĂRUL POET VLAD MORAR
ȘI CU TATĂL SĂU, CĂTĂLIN MORAR,
LA EVENIMENTUL LANSĂRII CĂRȚII DE DEBUT,
PETRECUT PE 15 MARTIE 2016,
LA ȘCOALA INTERNAȚIONALĂ TRANSYLVANIA COLEGE,
CLUJ-NAPOCA 
Într-un timp metafizic, Vlad Morar este de dinainte de Arthur Rimbaud. Și, tot în timp metafizic, Vasile Lovinescu ar hermeneutiza această superbă poezie de smarald, ,,MARIE”: ,,Marie, Marie/ Frumoasă și vie,/ Ce stai-n împărăție,/ Ți-aș da sufletul ție.// Doar o noapte întreagă/ În negura neagră,/ O zână se roagă/ Pe ploaie, ea neagă.// Și-n împarație/ Toată lumea știe/ Că te cer de soție/ În poarta-ți de magie.// Și eu de aș nega/ Să fii soția mea/ S-alegi, te rog, da/ Iar eu orice ți-aș lua.// Iar luna s-așterne,/ Și ploaie și stele,/ Iar tu, draga mea/ De soț dacă m-ai vrea/ TOATĂ LUMEA ȚI-AȘ DA.”                             

EVENIMENTUL LANSĂRII CĂRȚII DE DEBUT,
PETRECUT PE 15 MARTIE 2016,
LA ȘCOALA INTERNAȚIONALĂ TRANSYLVANIA COLEGE,
CLUJ-NAPOCA 
Da, ziceam, Vlad Morar are personalitate. Nimic nu îl va opri din drum și drumul lui va fi luminos. Să remarcăm una dintre cele mai frumoase poezii ale acestui volum, ,,Cucuveaua Sprintenă din Molizii din Brașov”: ,,O, cucuvea așa de sprintenă,/ Nu e nimeni ca tine,/ Zburdând prin molizii din Brașov,/ Mari cu crengi uriașe/ Și cu-o cușcă în formă de ou.// O, cucuveauo, cum de ai reușit,/ O, cucuveauo, să nu fi prinsă în zid,/ Ascunde-te în crengile uriașe ale molizilor și sari,/ Din creangă în creangă zburdă și atrage atenția unor papagali.// 
Papagalii, băieți de treabă,/ La majestatea ta se vor închina,/ Te vor duce în țările sudice,/ Acolo, la regina lor,/ Și acolo să te măriți,/ Cu un prinț de la ecuator.                               

Regretul meu este că nu mai trăiește Adrian Marino. Le-ar fi stat bine alături, unul lângă altul. Moșul Marino i-ar fi fost o bună călăuză lui Vlad Morar, însă eu cred că se va descurca și singur și își va găsi, cu siguranță, un șerpaș.                                Am scris aceste rânduri în capătul unei nopți de început de primăvară când, din pământul reavăn, Bendis își ridică privirea și respiră. Și-am scris pe-o coală de hârtie despre mugurul poeziei române viitoare. 
Ave puber! Ante omnia salutem! 

marți, 5 iulie 2016

SE CERE RADIEREA UNIUNII SCRIITORILOR DIN REGISTRUL ASOCIAȚIILOR ȘI FUNDAȚIILOR.

TRAIAN  MÂRZA
Catre Judecatoria Sectorului 1.

Ref. Dosar civil nr. 15164 /299/2016 – Termen 08 Iulie 2016.
Judecatoria Sector 1


DOAMNĂ PREŞEDINTE,


Subscrisa Uniunea Artiştilor Plastici, persoană juridică fără scop lucrativ sau patrimonial, înfiinţată în condiţiile Legii nr. 21/1924 ca UNIUNE de creaţie, apolitică, nonprofit, cu personalitate juridică si de utilitate publica in baza avizului nr. 285/1998 al Ministerului Culturii şi înregistrata ca UNIUNE in baza Sentintei civile nr.1069/1998 Dosar nr.2701/1998,Tribunalul Alba, înscrisă în Registrul Naţional ONG, Ministerul Justiției cu Număr Național 2/D/1998 la categoria ”Uniuni și grupări de persoane juridice înființate potrivit Legii nr. 21/1924”, reprezentata legal de presedinte Dr.Marza Ioan Traian C.N.P. 1580920011109,in calitate de intervenienta in interesul legii si in interes propriu

In contradictoriu cu Asociatia ,,UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA,, (denumită în continuare USR), , cu sediul în Calea Victoriei, Nr.133, Sector 1, București, CUI: 2786991 (atribuit de catre A.N.A.F. fara acte legale de autorizare in baza unei legii care desfiinta toate organizatile obstesti – Legea 27/1990 cod fiscal atribuit  in mod cu totul eronat la data 21 Ianuarie 1993,

și in contradictoriu cu  Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, Bucuresti, formulăm prezenta: 

Nota de Sedinta

Decretul nr.267/1949 nu a fost un decret de înfiinţare a Asociaţiei ,,Uniunea Scriitorilor din România”, prevederile acestuia fiind casate de către Deceretul 27/1990. Art. 1 în întregul său, dar, mai ales, alin.2 al art. 1 din Decretul-lege nr. 27/1990 e grăitor prin sintagma ,,se pot asocia „  pe baze noi legale, conform Legii 21/1924 dar in baza unor documente autentice de constituire si asociere, dupa ce prealabil ar fi obtinut avizul ministerului de resort, respectiv – Avizul Ministerului Culturii, urmare a dreptului liber al fiecăruia de a alege forma organizatorică și a cadrului legal liber consimțit și liber ales. Prin formula clasica din dretul civil de la art. 9 din Decretul –Lege 27/1990 ,,Pe data prezentului decret se abroga orice dispozitii contrare „s-a efectuat in fapt abrogarea expresa indirecta a tuturor actelor normative ce priveau categoria de subiecti de la art. 1 – scriitori, artisti plastici, ziaristi s.a.m.d.

Avand in vedere ca art. 9 a abrogat orice dispozitii contrare, rezulta ca sigurele prevederi legale in vigoare la data aparitiei Decretului – Lege 27/1990, prevederi la care face trimitere art. 1 din Decretul Lege nr. 27/1990, sunt cele ale Legii nr. 21/1924 – Legea persoanelor juridice. Or cum din dosarul de fond lispesc cu desavarsire documentele legale prevazute de art.10 din Regulamentul de aplicare a Legii 21/1924, cat si avizul ministerului de resort, respectiv avizul Ministerului Culturii ,este mai mult decat evident ca Uniunea Scriitorilor nu are personalitate juridica deoarce nu a dobandit-o in baza prevederilor legale in vigoare la data infiintarii ei – instanta care a dispus inregistrarea a emis o sentinta lovita de nulitate absoluta. Daca asociatia autodenumita ,,Uniunea Scriitorilor din Romania” pretinde ca nu are regimul juridic al unei asociatii in intelesul legii – denumirea fiind o sintagna ,nu forma juridica si se considera infiintata ca uniune, atunci cererea de dobandire a personalitatii juridice era de competenta Tribunalului Bucuresti, nu a Judecatoriei Sectorului 1.

Pe cale de exceptie invoc puterea de lucru judecat anterior in privinta lipsei capacitatii de folosinta a Uniunii Scriitorilor din Romania, pronuntata in dosarul civil 15164/299/2016 al Judecatoriei Sectorului 1 cand la data de 01.06.2016 instanta a emis urmatoarea rezolutie:

Solutia pe scurt: Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Asociaţia Uniunea Scriitorilor din România. Avand in vedere ca Solutia data antierior s-a facut pe constatarea lipsei documentelor legale de infiintare si inregistrare  acesta judecata cu carcater  definitiv, nu poate fi contrazisa  decat o singura data (bis de eadem re ne sit actio) – prin existent documentelor in dosarul de fond. Or, aceste documente nu exista astfel incat pronuntarea  este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare (res judicata pro veritate habetur


Funcționarea unui organism juridic intitulat „Uniunea Scriitorilor din România” – uniune de creatori  – nu este în concordanţă cu înscrierea de înfiinţare din cadrul registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, aflat la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, intrucat cererea de inscriere a uniunilor de creatie nu este si nu a fost niciodata in competenta materiala a judecatoriilor de sector.

Prezentăm argumente ineluctabile  ale faptului că Asociaţia Uniunea Scriitorilor din România a fost in mod eronat  înscrisă în Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor prin urmatoarele

Inscrierea USR in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor, a fost cirumstantiala.

Este cunoscut faptul ca registrul Asociatii partea a II a este rezervat asociatilor care isi muta circumscriptia jurisdictionala – sediul – In mod concret organizatia obsteasca dizlovata, autodenumita ,,Uniunea Scriitorilor din Romania ,, carea avea sediul in Casa Monteoru, situată pe Calea Victoriei nr. 115 din Bucureşti s-a mutat in Calea Victoriei nr. 133 .

- Încheierea din Camera de Consiliu a Judecătoriei Sectorului 1 din 19.09.1994 dată în Dosar 158/PJ/1994  (a se vedea cu atenție dispozitivul încheierii: „în baza art. 93 din Legea nr. 21/1924 și decret -lege nr. 27/14.01.1990, admite cererea formulată de Uniunea Scriitorilor din Romania, cu sediul în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 133, Sector 1” ) – a fost facuta fara a se verifica daca exista un dosar de fond pentru infiintare si inregistrare legala. Nu a fost verificat daca asa–zisa ,,Uniunea Scriitorilor din Romania” detine un act constitutiv care sa cuprinda membrii fondatori, daca s-a varsat capitalul social prevazut de lege, daca exista o Hotarare Judecatoresca de infiintare. Daca exista un temei juridic legal raportat la inscrsurile din dosarul de fond prin care sa se infiinteze o persoana juridica de drept privat, constituita si infiinta de particulari.

Este mai mult decat evident ca formuarea din - Încheierea din Camera de Consiliu din 26.02.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 dată în Dosar 158/PJ/1994 prin care s-a dispus in mod cu totul eronat inscreierea cat si  trimiterea la decretul -lege nr. 27/14.01.1990, s-a facut in baza unei  teze eronata. Art 9  din decret – lege 27/1990 prin formula clasica din dreptul civil ,,Pe data prezentului decret se abroga orice dispozitie contrara” ---- abroga in mod expres indirect toate decretele cripto - comuniste care faceau referire la categoria de la art.1 – scriitori, artisti plastici, ziaristi.

Decretul – Lege 27/1990 este o norma juridica cu statut de recomandare prin formla de la art.1 - ,,SE POT ASOCIA”  nu insa obligatoriu, asa cum s-a facut in mod artificial cu asa –zisele decrete de recunoastere a unor organizatii obstesti  presupuse persoane juridice. RECUNOASTEREA era o formula iluzorie, artificiala practicata de regimul comunist, pentru inregimentarea obligatorie a artistilor creatori, sub directa conducere a partidului comunist care in fapt reglementa functionarea .

- Încheierea din 26 februarie 1998, pronunţată în dosarul nr.158/PJ/1994, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a luat act de modificările privind "Statutul" şi componenţa organelor de conducere şi control ale Uniunii Scriitorilor din România s-a facut fara sa se verifice daca Uniunea Scriitorilor din Romania a fost vreodata inregistrata la categoria Asociatii partea I sau daca in dosarul de fond exista documente autentice pentru o persoana juridica legal infiintata si inregistrata.
Drept consecinta, intrucat U.S.R. a nesocotit dispoztiile legale de infiinatre si inregistrare cat si  fata de cele invederate anterior, solicitam instantei de judecata radierea Asociaţiei autodenumita „Uniunea Scriitorilor din România”, din Registrul Special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor inscrisa in mod eronat sub  număr de Cod National – 38715 cu adresa Calea Victoriei nr.133, sector 1.

Asociaţia autodenumita ,,Uniunea Scriitorilor din România” nu putea să funcţioneze, după 1990, în baza Decretului nr. 267/24.06.1949, acesta devenind caduc! Iar daca acesta ar fi fost valabil si in anul 2016, prin decretul nr. 266/1950, aparut dupa decretul nr. 267/1949, toate drepturile scriitorilor si ziaristilor au trecut asupra Uniunii Artistilor Plastici – Art. 27 Statut din 20 oct. 1950, parte integranta a Decretului 266/1950.
  
Pentru ca inscrierea sa fie legala Asociaţia UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA trebuia sa fie o persoană juridică constituita si infiintata de particulari care se pot constitui ca  subiect colectiv de drept, adică un colectiv de autori-creatori , întrunind condițiile cerute de lege – Act Constitutiv – Capital social varsat prevazut de lege  - Hotarare Judecatoresca de infiintare. Or, in lipsa unor asemenea documente, este evident ca inscrierea in registrul asociatilor si fundatior a fost o eroare ce trebuie sanctionata cu radierea si declararea nulitatii juridice in baza art. 196 NCC.

Legea 21/1924 spune, în clar, că asociațiile și fundațiile care obțin personalitate juridică în condițiile legii de față (21/1924) ”sunt considerate persoane juridice de drept privat” (am citat din textul Legii 21/1924).

Până în prezent, Asociaţia UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA nu a primit, conform OG 26/2000, recunoaşterea calităţii de asociaţie non-guvernamentală de interes public. Biroul Permanent al Senatului României a înregistrat, cu nr. 419 din 23.10.2006. Punctul de vedere al Guvernului, semnat de Premierul Călin Popescu-Tăriceanu, în care se subliniază următoarele aspecte de ordin legal: "Întrucât, până în prezent, nu a fost adoptată o hotărâre de Guvern, în temeiul art. 39 alin (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, care să recunoască Uniunii statutul de instituţie de utilitate publică, Uniunea Scriitorilor din România nu este instituţie de utilitate publică şi nu îi pot fi date bunuri în folosinţă gratuită".

Drept consecinta nesanctionata de catre instanta de judecata si neincadrandu-se in dispozitiile imperative ale H.G.1650 art. 3 Anexa 1, acesta entitate fara personalitate juridica obtinuta in conditile legii, prejudiciaza bugetul consolidat al statului prin eliberarea in mod cu totul ilegal a Adeverintelor pentru Legea 8/2006, sprijiniti fiind prin forma complicitatii tacite a Ministerului Culturii care sub nicio forma nu vrea sa revina asupra Centralizatorului – Act fara forta juridica – transmis Casei Nationale de Pensii. 
In lipsa unei decizii ferme a Casei Nationale de Pensii – acesta organizatie obsteasca dizolvata de drept va prejudicia bugetul consolidat al statului si pentru viitor.

Concluzionand, solicitam instantei de judecata, constatarea nulitatii juridice in baza art. 196 din N.C.C., cu consecinta radierii din registrul asociatiilor si fundatilor, intrucat Uniunea Scriitorilor din Romania nu detine un dosar de fond de infiintare care sa cuprinda documentele legale pentru o persoana juridica de drept privat respectiv – Act constitutiv, Lista membrii fondatori cu date de identificare, capital social varsat prevazut de lege, Hotarare Judecatoresca de infiintare, Statut de functionare raportat la lege.
  
Depunem prezenta nota de sedinta,cu mentiunea ca a fost comunicata partilor .

Vom depune taxa de timbru precizata de instanta la data de 30.06.2016.

Intervenienta in interesul legii.


UNIUNEA ARTISTILOR PLASTICI UAP
PREȘEDINTE
Ioan Traian  MARZA

vineri, 1 iulie 2016

CONSTANTIN BRÂNCUŞI ESTE UN DRUM SPRE IMPONDERABIL

INTERVIU DAT JURNALISTEI CRISTINA OPREA ȘI PUBLICAT ÎN
TURDA MANIFEST/ 19/FEBRUARIE/2016
http://turdamanifest.ro/horia-muntenus-constantin-brancusi-este-un-drum-spre-imponderabil/


                    Cristina Oprea - Se aniversează 140 de ani de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi. Domnule Horia Muntenus cum percepeţi dumneavostră această aniversare?

                   
Horia Muntenus -  Personalitatea lui Constantin Brâncuşi domină sculptura secolului XXI. Deşi Brâncuşi nu a dorit să fie un avangardist, în sensul curentelor avangardiste ale perioadei în care a trăit, el este un deschizător de drumuri noi în Artă şi, prin asta, un pionier. Dar acest pionierat ţine, de fapt, de o întoarcere la Tradiţie. Pentru formele sale sculpturale, Brâncuşi a privit la ceea se întâmpla în artă cu milenii în urmă, la ceea ce se întâmpla în formele estetice ale folclorului românesc al timpului său, forme care răzbăteau din acele milenii. Romboedrul, substanţa esenţială a Coloanei Infinite, Cuminţenia Pământului, chiar Pasărea, Regele Lumii, Oul…nu sunt formule abstracte, ci depozite de meditaţie artistică ale Tradiţiei. Arta lui Brâncuşi este, prin urmare, o răscolire a Tradiţiei, dar aşezată şi revelată într-un secol care îşi căuta noi identităţi expresive în lumea occidentală. Prin ineditul acestei căutări, acestor frământări ale lui Brâncuşi, arta lui ,,Nouă” îi determina pe contemporanii săi occidentali să o socotească Artă de Avangardă. Aniversarea a 140 de la naşterea lui Constantin Brâncuşi de către statul român este bine venită, în contextul în care revigorarea respectului faţă de această înaltă personalitate a sculpturii mondiale poate fi recucerită de către românii de azi. Niciodată, până acum, statul român nu a investit mai mulţi bani în favoarea desfăşurării unor evenimente de celebrare a marelui sculptor. Şi acesta este un lucru pozitiv. Merită relevat că organizatorul acestor evenimente este Institutul Cultural Român care organizează, pe 19 februarie, cinstirea lui Constatin Brâncuşi în capitalele: Beijing, Roma, Berlin, Budapesta, Chişinău, Instambul, Lisabona, Londra, Madrid, Paris, Praga, Stockholm, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia, Viena, dar şi la New York. Din acest punct de vedere: laudă Institutului Cultural Român. 

Pe de altă parte, nu putem trece cu vederea faptul că Brâncuşi este celebrat pe 19 februarie, zi declarată a naşterii sale (19 februarie 1876) şi nu pe 2 martie, ziua pe care trebuie să o luăm în considerare ca dată reală de naştere. Şi aceasta deoarece România a adoptat calendarul gregorian în anul 1919, calendarul fidel calendarului cosmic pe care îl foloseşte întreaga omenire a zilelor noastre. 19 februarie 1876 este consemnată ca dată a naşterii lui Brâncuşi în calendarul iulian, care la 1876 era cu 12 zile în urmă faţă de calendarul gregorian. Noi nu putem să considerăm, azi, că ziua de naştere a lui Constantin Brâncuşi este 19 februarie gregorian, deoarece 19 februarie fusese consemnată în calendarul iulian. Prin urmare ziua reală în calendarul nostru de astăzi, în care celebrăm naşterea lui Brâncuşi, este 2 martie. Asupra acestor aspecte au atras atenţia marii brâncuşologi, cercetători ai vieţii şi operelor lui Brâncuşi, dispăruţi în ultimii 50 de ani, astfel încât oganizatorii evenimentelor aniversare ar fi trebuit să le aprofundeze. Şi nu e deloc lipsit de importanţă. Consider acest lucru destul de grav. Bunăoară, noi, cetăţenii planetei, nu vom sărbători Anul Nou 2017 pe 18 decembrie 2016, ci pe data de 1 ianuarie 2017. 

Un alt motiv de întristare este acela că, la 140 de ani de la naşterea sculptorului, Ansamblul Sculptural ,,Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu este nerestaurat, deşi promisiuni de restaurare au fost făcute de diferiţi oameni politici în ultimii 15 ani. Coloana Infinită se prezintă decolorată, cu pete şi cu foarte multe scrijelituri. Fiecare scrijelitură de pe Coloană este o scrijelitură pe inima mea. Lucrările din piatră din Parcul Central de la Târgu-Jiu au fost în ultimii 6 ani spălate cu jet de apă puternic, exact ca la spălătoria auto şi chiar cu apă care conţinea diferite substanţe chimice dăunătoare acestor piese din calcar. În plus, scandalurile în care sunt implicaţi incompetenţii funcţionari ai Centrului ,,Constantin Brâncuşi” de la Târgu-Jiu nu se mai termină. ,,Calea Eroilor” nu este amenajată arhitectural nici peisagistic. Oraşul Târgu-Jiu este total dezinteresat de gestionarea corectă a Moştenirii Brâncuşi. Nici Ministerul Culturii, ocupat în ultimii 16 ani de diferiţi factori politici, nu a făcut nimic pentru corecta întreţinere și conservare a monumentelor de la Târgu-Jiu. Eu sper ca actualul ministru al culturii, un intelectual de forţă, domnul Vlad Alexandrescu, va interveni în mod direct, cu înalta sa competenţă, în acest an aniversar, pentru restaurarea tuturor lucrărilor lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu.

                    Cristina Oprea - Cum se percepe fenomenul Constantin Brâncuşi de către conaţionalii săi?
                   

Horia Muntenus - Unii dintre românii de azi nici măcar nu au auzit de Constantin Brâncuşi, alţii ştiu doar că a fost un mare sculptor şi atât. Există şi români care şi-ar dori ca rămăşiţele pământeşti ale lui Constantin Brâncuşi să fie aduse din cimitirul Montparnasse, de la Paris, în România – e cazul poetului Laurian Stănchescu. Acesta ne promite an de an, din 2010 încoace, că îl va aduce pe Constantin Brâncuşi la Hobiţa. Unii consideră ca acţiunile lui Stănchescu se constituie într-o diversiune. Stănchescu crede că poate aduce osemintele sculptorului. Îngrijorător mi se pare un alt aspect. În anul 2009, toamna, aflat într-un ciclu de prelegeri legate de Brâncuşi, prin ţară, vorbeam despre necesitatea ca osemintele lui Brâncuşi să fie aduse la Hobiţa. Un an mai târziu, Laurian Stănchescu, în toamna lui 2010, sprijinit de Prefectura judeţului Gorj şi de Consiliul Judeţean Gorj, lansa acelaşi îndemn, preluîndu-mi demersul. În următoarele luni colabora foarte bine şi cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin instituţia acesteia, Centrul Cultural ,,Constantin Brâncuşi”. Trebuie amintit, aici, că sculptoriţa Maria Pătraşcu-Brâncuşi, rudă de gradul IV a sculptorului, stră-strănepoată a acestuia, făcuse, încă din deceniul nouă, demersuri legitime pentru aducerea în ţară a osemintelor stămoşului ei. Deşi beneficia de toate atuurile şi drepturile conferite nu numai de legea românească ci şi de legea franceză, Mariei Pătraşcu-Brâncuşi i s-au pus toate piedicile posibile, vizibile şi invizibile, pentru ca acţiunea ei să fie stopată. Toate aceste piedici i-au fost puse de autorităţile române, diverşi vectori politici, care nu doar că erau complet dezinteresaţi ci chiar împotriva acestui lucru. Am cunoscut-o la Târgu-Jiu în anul 2000, însoţită fiind de fiica ei, avocata Maria Luminiţa Mincu Pătraşcu-Brâncuşi. Stăteau amândouă pe scaune şi plângeau în faţa nedreptăţii strigătoare la cer. Dinaintea unei forţe ascunse, erau neputincioase. Şi plângeau. Laurian Stănchescu, pe care l-am cunoscut în mai multe rânduri, a refuzat comunicarea cu avocata Maria Luminiţa Mincu Pătraşcu-Brâncuşi, nereuşind să îmi explice de ce. Acţiunile purtate de el îmi devin, tot mai limpezi, acţiuni de spectacol şi de aruncare în derizoriu a aducerii în țară a osemintelor lui Constantin Brâncuşi. De altfel, într-un mod cât se poate de sintetic, cunoscuta cercetătoare a vieţii şi operei lui Constantin Brâncuşi, doamna Doina Frumuşelu, îl persifla pe Laurian Stănchescu, într-un interviu pe care mi l-a acordat, spunându-mi că acesta pare că ar merge la Paris să-i aducă osemintele lui Brâncuşi într-o pungă de nailon. Regizorul TVR Cornel Mihalache, într-un film documentar, îl ironiza pe Laurian Stănchescu într-atât de mult încât evidenţia, cu profesionalism, penibilul şi hilarul întregii poveşti. Da, ne întrebăm, ce ar fi însemnat să existe azi mormântul lui Constantin Brâncuşi la Hobiţa, azi, la 140 de ani de la naşterea sa. Din păcate, nedreptatea făcută sculptoriţei Maria Pătraşcu-Brâncuşi, atunci, de către autorităţile cripto-comuniste este şi o mare nedreptate pentru cultura naţională. Prin abstract, osemintele lui Brâncuşi ar mai putea fi aduse în ţară doar printr-un dialog responsabil pe care să îl poarte, la cel mai înalt nivel, statul român cu statul francez. Dar această şansă este mai firavă decât firul unei pânze de păianjen.

                    Cristina Oprea - Cum îl percepeţi dumneavoastră pe Constantin Brâncuşi?

                   
Horia Muntenus - Pentru mine, Constantin Brâncuşi reprezintă întruchiparea unui eon. În sufletul meu, şi în mintea mea, Brâncuşi adună arhetipuri şi sensuri dintr-o lume pe care foarte puţini dintre cei de azi o mai pot simţi. Brâncuşi este o stare, la fel cum fiecare lucrare a sa. Meditaţia este o stare, zborul este o stare, sărutul este o stare, trecerea este o stare. Îi plăcea să bea câte un pahar cu vin, dar vinul acela era Vinul Înţelepţilor. Când rămân în contemplaţie, dinaintea vreunei lucrări de-a lui, simt că beau din cupa cu vin a lui Constantin Brâncuşi. Şi atunci îmi dau bine seama cât de îndepărtată e lumea lui Constantin Brâncuşi de omul contemporan şi cât de străin este omul zilelor noastre de lumea pe care o descrie Constantin Brâncuşi. El, însă, a fost atât de mare şi atât de înalt încât a prevăzut aceste lucruri şi şi-a înzestrat lucrările cu o energie capabilă să supravieţuiască tuturor degradărilor şi tuturor decăderilor, dăruindu-le lumina mesajelor sale. Toate lucrările sale sunt luminoase: ,,Masa Tăcerii” exprimă bucuria împărtăşirii din lumina Domnului; scaunele sunt clepsidrice, exprimând lumina care răzbate prin veacuri; ,,Poarta Sărutului” este locul de trecere înspre lumină; ,,Coloana Infinită” a metalizat-o în alamă să strălucească în soare; ,,Oul” este germenele vieţii, adică germenele luminii; ,,Peştele” e o particulă de lumină care ţâşneşte în ape; ,,Păsările” sunt polisate şi aurii, luminând, în zbor, precum soarele.   
Brâncuşi este un Drum spre Imponderabil.
-------------------------------------------------------------
POST SCRIPTUM. După două luni de la apariția acestui interviu, Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu și-a prezentat, în mod public, demisia:

,,Domnule Prim-Ministru,
În fața rezistenței opace la schimbarea structurală pe care am încercat să o inițiez, să o dezvolt și să o pun în practică în instituțiile de cultură din România, în fața ostilității nedezmințite a aparatului refractar la regândirea modalităților de funcționare a instituțiilor publice de cultură, a relației dintre sectorul independent și cel public, vă prezint demisia mea.”