NINA STĂNCULESCU (4 MARTIE 1928 - 31 IANUARIE 2016) |
Am cunoscut-o cu ocazia Simpozionului Internațional ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI” de la Târgu Jiu, în februarie, 1996, alături de cei pomeniți mai sus. Un an mai târziu, eram din nou, cu toții, reuniți de poetul Nicolae Diaconu, lângă Coloana Infinită demolată de Radu Varia. Modulii Monumentului semănau cu părțile componente ale unei coloane vertebrale umane frânte. Eram tânăr. Priveam în ochii maeștrilor și le zăream tristețea. Nina Stănculescu s-a așezat pe un rest de beton așezat de haosul ,,șantierului” în bălțile ce mărgineau gardul de ciment și de sârmă ghimpată. Plângea. Purta niște cizmulițe de cauciuc. Bătea un vânt sec și murdar. Se zărea axul metalic al Coloanei înfășurat în folii de celofan strânse pe el cu sârmă ruginită. Era totul atât de pustiu. Ca după explozia unei bombe atomice.
Astea sunt orbitele Istoriei, hăuri în care se duc gânduri, erudiție și înscrisuri.
L-a iubit pe Brâncuși enorm, cum numai în timpurile mitice se mai poate întâlni un asemenea lucru. A trăit în Lumea lui Brâncuși până și ultima respirație a lui Brâncuși.
În filmul meu, ,,Calea eroilor. Istoria unei capodopere”, Nina Stănculescu vorbește dintr-acea lume, poate prea discret autorevelată dar niciodată apusă definitiv.
Trupul îi va fi înmormântat mâine, 2 februarie 2016, în cimitirul Bellu, la ora 13. Dumnezeu să o primească și să o odinnească! Fie-i țărâna ușoară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu