ADRIAN LESENCIUC - ,,COLIBA DE SÂNGE” SAU DESPRE CUM ÎNFLOREȘTE POEZIA DIN UMĂRUL POETULUI

ADRIAN LESENCIUC
ESTE UN POET AL
METAFOREI  ALCĂTUITE DIN SUBSTANȚA
UNUI MATERIAL MISTERIOS, PE CARE
NU ÎL GĂSIM DECÂT LA MARII POEȚI

          Adrian Lesenciuc  pregătește tineri să zboare, predă, cum s-ar zice, zborul. E profesor de zbor. Azi este Locotenet-Colonel în cadrul Academiei Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” de la Brașov. Mâine-poimâine o să ajungă generalul aripilor, comandantul flotilei lui Icar.
Născut pe 21 august 1975, poetul a debutat editorial cu ,,Antifilosofia” la editura ,,Mesagerul transilvan” din Cluj - Napoca, în 1988. Au urmat volumele de versuri ,,Copilul genune”, 1999; ,,Laocoonia”, 2000; ,,Liam”, 2001 și volumul de versuri ,,Coliba de sânge”, 2014, despre care vorbim acum.
Critic, istoric literar și eseist, Adrian Lesenciuc s-a remarcat cu volumele ,,Puzzle cu umbre pe ape”, 2002; ,,Postmodernitatea. Un posibil model de structurare a mozaicului a-valoric”, 2005 și ,,Poezia vizuală, istorie și critică literară”, 2006.
              Cercetător caracterizat de acribie și analiză, a lucrat o vreme îndelungată la un studiu unic, inedit și excepțional pentru istoria culturii românești, ,,Comunicare interculturală în satul românesc” - apărut în 2015 la Editura Academiei Române. 
Adrian Lesenciuc a  debutat în roman în 2008 cu titlul ,,Moartea noastră cea de toate zilele”.
Este cuprins în numeroase antologii, în ,,Dicționarul Biografic al Literaturii Române”, întocmit de Aurel Sasu și în ,,Dicționarul scriitorilor români de azi”.
Poemele sale au fost traduse în limbile franceză, engleză și italiană. La rândul său, a tradus din poezia universală.
             Doctor în Științe Militare și doctor în Științele Comunicării.
             În 2014 îl întâlnește pe celebrul scriitor Adnan Aranian, pe care îl ajută să publice în limba română romanul ,,Sfântul Urman din Pulistan”.
           ,,Coliba de sânge” este un volum care se dezvoltă pe ritmul poeziei viziune-concept-sistem. ,,Poezia înflorește din umăr” (afirmă poetul), devine astfel sistem - ochean al cuvintelor prin care se studiază și se cunoaște lumea - această matrice a sentimentelor/gândurilor. E o cunoaștere specială a lumii/vieții, transformată  într-o/dintr-o doctrină a mărturisirii, mărturisirea fiind însuși apanajul unor trăiri unice, unei înfloriri a poeziei, cum spune poetul, ,,înflorire din umăr”.
Portretul poetului este simplu de făcut: un bărbat tânăr, politicos, cu zâmbetul pe buze și cu privirea senină. Echilibrat. Nefumător. Carismatic. Empatic. Echilibrat. Conferențiar universitar fără morgă și fițe (arar în zilele noastre). Familist, fără a fi confesiv  și melodramatic. Deschis, coleg bun, camarad bun, prieten de nădejde.
,,Coliba de sânge” este un volum care a așteptat 13 ani să fie publicat. În tot acest timp, a fermentat - după cum mărturisește, într-un autograf, poetul.
În evoluția lui Adrian Lesenciuc această carte are o importanță deosebită, asemănătoare cu semnificația celor ,,11 Elegii” pentru Nichita Stănescu, pe care, în opinia noastră, Adrian Lesenciuc, prin ,,Coliba de sânge” îl continuă magistral și unic, fără a-l reitera formal și fără a aduce vreo impietate epigonică. Ca și la Nichita Stănescu, avem o poezie a Rațiunii întâi de toate, ca o demonstrație - un discurs, o pledoarie (liric argumentativă, bazată, în coerență, pe logică (pe Logica Simbolică mai cu seamă) și pe puterea expresivă a cuvintelor. De altfel, ni se oferă o cosmogonie: un rut al cuvintelor - se naște o linie ,,peste curbura liniei, peste linia vieții deșirată”. O iubită vie și o iubită moartă - Moartea devine iubită, dragostea cu moartea, spune poetul, e incest (o dragoste incestuoasă din care se naște lumea: trăiri, pasiuni, amintiri și emoții și gânduri - chiar un sistem filosofic, poate, o metafizică proprie): ,,incestul cu moartea// am violat-o gândindu-mă/ la cien anos de soledad/ și-i vedeam burta umfându-se/ incestul acesta mi-a rămas/ scrijelit în palmă/ bizare cuneiforme/ separau linia vieții de linia inimii.”
Scrisul - această magie a comunicării - se naște, iată, cum se nasc semnele, cuneiformele din (antichitatea e omniprezentă) în ritualul ,,rutului cuvintelor”. Memorabil. Cum memorabilă e confesiunea ivită din răscolirea textului: ,,am întins mâna de carne prin liniștea textului/ făcându-l ghemotoc și aruncându-l sub pleoapă”.
Adrian lesenciuc este un poet al ,,topologiei verbului” care se naște pe el însuși din cosmologia lui însuși, colibă de sânge.
Cartea începe ca o poveste de dragoste: ,,iubitei vii i-am dăruit cavoul - gândindu-mă cum s-o înduplec să nu plece în înserat spre lizieră” și evoluează în aforismul abstract și ironic - ,,azi ești mai important decât gaura din zid” - pentru a ajunge la conținutul tulbure și amar, în intensitatea descrierilor - ,,lopata se-nfige în gâtul uscat al iubitei moarte/ dar lopata nu-i prelungirea mâinii/ s-o doară trecerea peste imaginara/ linie de demarcație dintre atmosferă și litosferă// (...)// grea e întoarcerea în înfrunzirea umărului/ fante alungite/ topologia verbului/ n-a căzut în mâinile lui moebus și vedem fețele/ pe care omul-pastă și-a înscris existența/ titrarea era într-o limbă moartă - cineva îmi răsucește/ intestinele/ așa m-a sfătuit iubita moartă - sub poarta cu clei de oase/ îmi ung pânzele privirii/ omul-pastă își unge viața pe mine.”
            Da, poetului poezia i se arată sub diferite înfățișări: e o ,,mirare cu sânge și păr”, o ,,cireadă de gânduri” (,,nu se învață foșnetul luminii cu dicționarul în față”) sau este acolo ,,unde-i ascuns pepenele dulce sub unghii”, ca ,,un vânt beteag de frunze”.
Pentru că, da,  ni se confirmă: Adrian Lesenciuc este un mare poet.
O avalanșă de metafore (dacă metafora este, și este, o pildă) alcătuiește un planiglob al său, propriu. În Nord: poetul Rațiunii - între ghețari și aisberguri, radiografiază sentimente, amintiri, melancolii. Aduce dinspre Sud, extrage din Sud, din inimă, adică, polifonii și concepte pe care le așează ca pe niște puncte de suspensie, ca pe niște continente, să plutească pe oceanele gândurilor - insule plutitoare. Și pe această hartă: coliba de sânge, un adăpost pentru cel căruia poezia i se arată ca un delir - ,,din pântece se nasc eresuri/ (...) mă alăturasem turmei de primăveri cu capul plecat” (iată sfiiciunea lirică), ,,brațul sâng născuse/ brațul stâng al venerei” - ori ca un vis cuprins în această prea-frumoasă poezie de încheiere: ,,în geamătul crivățului/ îmi trăznesc cromozomii/ spre inima verde/ inelele mele cad/ a toamnă târzie/ sub somnul de piatră// orizontul vânăt/ crapă rece/ verde verde/ rotindu-se împrejuru-mi/ verde/ verde cu păsări// foșnetul privighetorii în pagini/ contemplă noaptea poemului.”
Și, mai apoi, lectura volumului de versuri, re-lecturarea, studiul și înțelegerea căutării înțelegerii volumului de versuri ,,Coliba de sânge”, ca o rescriere a lectorului, alături de, și poate deodată cu Adrian Lesenciuc. Da capo.