duminică, 30 august 2015

FLORIN CÂRCIUMARU - UN CIOCOI DE ȘCOALĂ NOUĂ SAU DESPRE BÂTRÂNUL FANARIOT INCULT ȘI RETROGRAD CU OBRAJII DIN CAUCIUC SINTETIC

              Faptul că C.S. Nicolăescu-Plopșor mărturisea că atunci când a intrat pentru prima dată în atelierul lui Constantin Brâncuși l-au întâmpinat ecourile loviturilor de ciocan - nu are nici o relevanță pentru primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, la fel ca și afirmația lui Geo Bogza - ,,Brâncuși este, de multă vreme, un mit”. E adevărat, Cârciumarul, în cele 4 mandate, adică vreme de cinsprezece ani de baroniadă gorjenească, și de ar fi dedicat măcar o oră pe săptămână studiului operei lui Constantin Brâncuși, fie și de mai trăgea cu urechea la simpozioanele organizate de el însuși - tot l-ar fi prins respectul și buna cuviință și i-ar fi cinstit opera marelui sculptor. 
CÂRCIUMARUL
              Dar Cârciumarul este puturos și nu vrea să citească și nu vrea să studieze și vrea el, de fapt, să necinstească această operă colosală. Needucat și necioplit, după ce se scarpină în fund, își vâră degetele în nas să facă, de plictiseală, biluțe. Își vâră mâinile în buzunare, când stă de vorbă cu doamnele. La masă se strâmbă și râgâie. Mintea îi este pe coclauri, razna, și, când îi curg mucii, și-i șterge, de sub nas, cu limba.
http://saptamanalulasalt.com/2013/10/24/confirmare-florin-carciumaru-si-a-batut-joc-de-poarta-sarutului/
               Ai zice:  vai de el! bietul Cârciumar! Hal fără hal! Dar el face parte dintr-o combinație, dintr-un grup de crimă organizată - împotriva lui Brâncuși. Faptul că a încercat să fure 3 milioane de Euro, sub pretextul restaurării Coloanei Infinite, dovedește, încă odată, că el conduce un grup infracțional.
                Unul dintre subalternii săi este Doru Strâmbulescu, un nesimțit care, în urma prostiilor făcute, în loc să demisioneze și să își caute scorbura, s-a dus la pompa de benzină, a luat furtunul de aer și l-a luat în gură să se umfle cu tupeu și neobrăzare. Nu l-a impresionat pe Cârciumar faptul că jurnalistul Sorin Călugărița  i-a solicitat pe data de 10 august să îl demită pe neobrăzatul director al Centrului Brâncuși. Nu l-a impresionat nici faptul că același Sorin Călugărița, dar și jurnalista Gabriela Mladin - i-au spus în direct, la postul de televiziune ,,Gorj TV”, atunci, pe 10 august, că el, primarul de la Târgu Jiu, este responsabil pentru toate acțiunile antioperă, anti-Brâncuși. Deconspirat, Cârciumarul ar fi trebuit să demisioneze în cinci minute și să plece învârtindu-se, mai ales că impostorul este protectorul netoatei Adina Andrițoiu, toanta aceea care, în loc să se spele sub braț de transpirație, a luat furtunul de la pompa de benzină (aceeași pe care o folosește și Strâmbulescu) și a spălat cu detartrant Poarta Sărutului. Nu. Nu l-a impresionat pe Cârciumar nimic. Este neimpresionabil fiindcă acest cârciumar are obrazul din cauciuc sintetic.
               Întrebarea care plutește peste întreaga Românie este aceasta: ce jumătate este mai mare - aceea în care Cârciumaru este Șeful fudul al hoților de la Târgu Jiu sau cealaltă în care cărciumarul este Prostul șef arogant al proștilor de acolo?
                Degeaba îi spui: hai cârciumare fii curajos! Dă-ți drumul, aruncă-te singur pe tine însuți! Degeaba îi spui să își prezinte cu toții demisiile - el o ține, morțiș, la pulpană, pe Adina Andrițoiu și îi dă înainte cu ciki-ciuki, ciki-ciuki, la Centrul Cultural Brâncuși, cu Doru Strâmbulescu. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu