Descrierea vremelnicei treceri prin regimul cazon, am putea spune
concentraţionar (aşa cum era pe vremuri), este doar un pretext pentru Horia
Muntenus pentru a dezbate eliberarea, ca fenomen general. Nu şi-a propus să
descrie angoasele unui soldat supus încartiruirii cu toate umilinţele sale; a
vieţii din cazarmă, a comportamentului căprăresc al ei, ci - prin ceea ce a
întreprins - a acţionat asupra resortului individual care caută, pretutindeni
şi necurmat, ieşirea din corsetul comunului, vulgului.
Încarcerarea, privită abstract, este proprie existenţei oricărui individ,
care s-a născut singur pe pământ, care ocupă un loc, care sesizează lângă el,
mereu, un aproape, un ceva ce îi limitează mişcarea, spaţiul, libertatea.
Cartea lui Horia Muntenus incită
lectorul prin secvenţialitatea trăirii celui supus regulilor (sub ordin), suprapusă
peste ferestrele de relativă libertate, ocazionate de întâmplătoarele permise,
ieşiri (din unitate), să gândească, să trăiască o permanentă senzaţie de aşteptare
a libertării. Tocmai de aceea, se aruncă el, autorul, şi ne îndeamnă şi pe noi,
să încercăm acest joc de evadare „Dincolo de stele reci”.
Motivul apei, mai mult, al bulboanei,
în care se aruncă şi apoi se scufundă spre a găsi puterea, spre a căpăta forţa
necesară pentru a ieși, din nou, afară, persistă în mai multe secvenţe, în
desfăşurarea romanului. Puterea, forţa aceasta, vine de pe fundul „bulboanei
adânci, cu apele reci” - unde simte, unde găseşte „o placă de marmură cu
înscrisuri, litere înşiruite”. Scrisul, creaţia?
De fapt, bătălia autorului (oare să
fie personajul principal?) începe când oşteanul constată că, după ce a fost
sedus, „Totul, domnilor, pare un decupaj dintr-un vis (...). Poate că (...)
lumea e alcătuită din impresii.” - „Dar vine o mască dinăuntru, purcede uneori
spre înafară, în convulsiile bătăliilor”(pag.82).
Bănuiesc că această bulboană
(socială?) transpusă şi aplicată de autor pe experienţa restricţiei cazone -
care, repet, nu este motivul principal al cărţii - l-a incitat şi l-a provocat
să „amestece” rarele „excluderi”, rarele ieşiri printre cei liberi, civilii, în
contextul epic al romanului, (deşi, nici aceşti inşi văzuţi de autor, nu erau
chiar liberi, din moment ce încercau refulări pasagere), - reuşeşte să amestece
aceste permanente incitări cu gerul, cu secăciunea programului de antrenament,
de pregătire pentru o luptă cu un inamic închipuit, pe care nimeni nu îl
cunoaşte. Din acest amestec prozatorul iese învingător, constatând că inamicul,
pe care toată societatea îl urmărea, era chiar indusa conştientizare că ei,
soldaţii, luptătorii din tranşeele îngheţate ale patriei, apără libertatea
poporului, libertate care este încălcată, la fiecare pas, de către înșişi
declamatorii acestei libertăți. Oare nu tocmai acest lucru a vrut să-l spună
autorul la pagina 191? - „Ah, câtă aiureală vulgară!”
Autorul - în contextul cărţii – jubilează, în mai multe pasaje, cu o ironie
indirectă, ironie care îl incită pe cel care a înţeles mesajul revoltei lui
Horia Muntenus împotriva imposturii - şi nu numai - care ne obligă, zilnic, să
aruncăm valiza în bulboana în care se reflectă libertatea de „Dincolo de
stelele reci”, acolo unde, acest autor, zăreşte năluca, niciodată împlinită, a
creaţiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu