joi, 30 iulie 2015

COLOANA INFINITĂ SPĂLATĂ CU DERO - HARTA DIGITALĂ A PROSTIEI

http://ampress.ro/stiri/monumente-nepretuite-tratate-cu-indiferenta-de-autoritati-coloana-infinitului-a-lui-brancusi-spalata-cu-mopul-chiar-la-ordinul-sefilor-locali/
                 O știre, postată pe AM Press pe data de 28 iulie anul curent, a făcut ocolul pământului.  Coloana Infinită a fost spălată cu mopul - o căldare cu apă (poate au pus în apă detergenți de vase ori detergenți pentru haine ori poate detergenți pentru WC, nu știm, poate era doar apă cu scuipat): o cârpă, un mop și un muncitor în chiloți, o închipuire de sclav din epoca faraonilor egipteni.                                

Între prostie și nemernicie nu e decât un pas. Pasul de lebădă cântăreață al primarului Florin Cârciumaru. 

TVR - 29 IULIE, 2015
                 Toate astea, de Ziua Imnului Național, sub ochii unei polițiste tâmpite, la o zi după ce Roxana Rădvan, reprezentanta Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării, oferea informații despre studiul cu laserul al monumentelor, în vederea alcătuirii unei hărți digitale a Coloanei, într-o conferință de presă, alături de îngâmfatul director al Centrului Constantin Brâncuși, Doru Strâmbulescu (Dorel) care căsca gura, turmentat de poziția sa importantă în ierarhia administrativă, discursând în fața cameramanilor ironici.
https://www.youtube.com/watch?v=cEEK2eb5mjo
               La Târgu Jiu, incredibilul este apanajul stupefiantului. 
               Roxana Rădvan declara că analiza pe care o execută specialiştii instituţiei este unică la nivelul ţării și că scanarea cu laser redă în detaliu gradul de uzură al operelor, fie că este cauzată de factorii antropici sau de factorii de mediu. 
               Roxana Rădvan greșește. Nu Coloana trebuie scanată ci capetele seci ale celor de la Centrul Brâncuși, ale conducerii Primăriei Târgu Jiu, ale polițiștilor locali: acolo unde se află cauza uzurii și distrugerii monumentelor, în capetele de ceaune de aramă ale lui Florin Cârciumaru, Sorin Lory Buliga, Adina Andrițoiu, Doru Strâmbulescu, în capetele de cazane din cupru pentru țuică ale șefilor poliției locale. Și atunci, abia, se va afla adevărata reprezentare a factorilor antropici și de mediu. Să vedeți hărți digitale, dragi cititori! - adevărate minuni.
               Nu. Nu o să spună nimic, în legătură cu asta, Ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, cel cu ,,multe aptitudini şi competenţe personale”... intelectual de formație, de vocație, ale cărui cuvinte de duh vor rămâne întipărite pentru totdeauna în istoria culturii universale: "Cei mai mari scriitori pe care i-a dat umanitatea, Cervantes si Hamlet." - nici moralistul Andrei Pleșu (esteticianul arghirofil pasionat de arhangheli) nici Gabriel Liiceanu (altădată, preocupat de Infinitul lui Brâncuși), nici Exigența sa, istoricul Răzvan Theodorescu, prietenul arhondolog, protector al lui Radu Varia, nici analiștii și comentatorii proclamați (unde ești tu, Ion Cristoiu, unde ești tu Cristian Tudor Popescu, unde ești tu Radu Tudor ori tu, Bogdan Chireac ori tu, ăla și ăla?)... nimeni nu va spune nimic... Se va lăsa o tăcere și o indiferență care vor îngropa până și întunericul.
             Va spune, oare, ceva, Președintele?  

luni, 27 iulie 2015

TÂRGU JIU. MAIMUȚELE SUNT PRINTRE NOI

                   Vestea referitoare la restaurarea Coloanei Infinite, pe care publicația ”Gorj Domino” ne-a dat-o duminică, 26 iulie, pare ea îmbucurătoare dar nu prea e. Și de ce nu prea e ea îmbucurătoare? Pentru că 1.) relevă pripeala deciziilor compartimentelor de comunicare și imagine ale pesedelimii 2.) reflectă substanța mitomană din care este alcătuită firea nătărăilor - singura formă de rezistență a lor fiind minciuna. 
                  Ce se ascunde în spatele minciunilor? Promisiuni de restaurare, în fapt, tergiversarea lucrurilor. Fiindcă în comunicat se afirmă limpede că, deocamdată, este vorba de o scanare cu laser a Coloanei iar în luna octombrie se va studia opera cu ,,ajutorul unui vehicul aerian asemănător cu o dronă”. Așa se încheie textul comunicatului în cauză. Și pauză.  În mod firesc, dacă nu va da guvernul pesedist o ordonanță de urgență care să inverseze ordinea anotimpurilor, după octombrie va veni luna noiembrie și după noiembrie lunile de iarnă în care noi factori antropici sau de mediu (să le folosesc limbajul sofisticat) își vor face de cap. 
                 
ALEXANDRU VIȘINESCU
(ALEXANDR VIȘINEVSKI)
MODELUL DE MOJICIAN AL
DIRECTORILOR CENTRULUI BRÂNCUȘI
DE LA TÂRGU JIU
Trucuri ieftine de pesedime. La Târgu Jiu tergiversarea este curva intereselor ascunse și meschine.

                  Minciunile declarate cu tupeu și stupizenile îmbrăcate în staniolul unui limbaj aparent științific - nu pot înlocui, însă, adevărul. Și adevărul este că șmecherii trag de timp, în speranța că atenția opiniei publice va slăbi, încetul cu încetul. Avem de a face cu inocularea ideii că restaurarea Coloanei Infinite este o problemă tehnică atât de complexă încât ea e asemănătoare cu lansarea de către NASA a unei navete cosmice. După ce va trece iarna, prin începutul de vară din anul viitor o să ni se spună că monumentul lui Constantin Brâncuși, după ce a fost studiat nu doar cu lupa, cu microscopul, cu laserul, din dronă, va fi studiat și din satelit și de pe Lună.
                E clar că restaurarea Coloanei Infinite nu se va realiza nici în acest an, nici în anul viitor și asta fiindcă anul viitor va fi un an electoral iar în anii electorali, în România, nu se poate face nimic în afară de gălăgie, bannere, afișe, pixuri inscripționate cu nume de idioți, ședințe de partid, adunări electorale, videoclipuri, dezbateri otova, agitație de țațe isterizate, adunări electorale, țipete de muieri din epoca bronzului, icnete de neanderthalieni în microfoanele show-urilor TV.
                Și tot așa. Dacă se vor putea fura trei milioane de Euro, sub pretextul restaurării monumentului, ce bine ar fi! Ar fi cumva. Poate ajută la campaniile candidaților sau, și mai bine, la osânză.
                Interesantă devine vestea și din alt punct de vedere: vineri 24 iulie postam pe blog articolul despre smintiții de la Târgu Jiu, vinovați de starea gravă în care se află Monumentul ,,Calea Eroilor” și de refuzul UNESCO de a accepta acest monument în patrimoniul universal. Sâmbătă l-au citit, au dat în clocot, le-au clocotit limbile, au adunat conclavul, s-au sfătuit nervoși, au dat telefoane, au dat cu pumnii în masă: - ”Faceți ceva! Se poate una ca asta?” Și iată că au găsit o soluție rapidă: o echipă de  ,,Specialişti din cadrul Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării au scanat operele din piatră aflate în Parcul Central” şi vor sta o săptămână la Târgu Jiu și bla și bla și bla, vor realiza şi o hartă digitală a Coloanei Fără Sfârşit. 
              Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică este subordonat Ministerului Cercetării care minister face parte din guvernul Ponta. Ponta este șeful guvernului PSD. Primarul Cârciumaru este primar de PSD. Florin Cârciumaru este preşedinte al organizaţiei judeţene PSD Gorj. Ponta este deputat PSD de Gorj. Până mai ieri, Ponta era Președintele PSD. În această situație Cârciumaru era șeful lui Ponta care era șeful și mai mare al lui. Uite butoanele telefonului cu firul roșu, uite precipitarea, uite sâmbăta atât de tulburată! Hai! ia o măslină! E neagră.
                 Nici vorbă să subestimăm capacitatea specialiștilor INCDO. Dimpotrivă. E păcat că în 15 ani au fost solicitați abia acum.
                 Născută în Gorj, doamna doctor inginer Doina Frumușelu, director executiv al Institutului Român pentru Cercetarea Energiei - IRE, este specialist în combaterea coroziunilor, recunoscută la nivel mondial. Încă din 1996 a elaborat un proiect de restaurare și remetalizare a Coloanei Infinite. Nici o singură dată, nici o singură clipă, în cei 15 ani, de când conduce primăria Municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru nu a sunat-o să o întrebe ceva, să o solicite pentru consiliere în privința restaurării Coloanei Infinite.  Când și-a oferit seviciile, în mod gratuit, a fost repezită și jignită de către directorul Centrului Brâncuși, de la acea vreme, Sorin Lory Buliga, individ pentru care Coloana Infinită e ,,Chestia aia”.
                Ex nihilo nihil. Nimicul din capetele lor e totuna cu nimicul din inimile lor. Un mimetism exacerbat i-a adus mai aproape de maimuțe. Când îi privesc îmi dau mai bine seama că maimuța e omul decăzut.         

duminică, 26 iulie 2015

PESEDELIMEA DE LA TÂRGU JIU FAȚĂ CU REACȚIUNEA

                  O veste de azi pare să ne bucure: 
                  ,,Specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării au scanat operele din piatră aflate în Parcul Central şi vor realiza şi o hartă digitală a Coloanei Fără Sfârşit. Pe baza datelor strânse de specialiștii din București, se vor lua decizii în ceea ce priveşte executarea unor lucrări de conservare şi restaurare. Roxana Răzvan, reprezentanta Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică, din subordinea Ministerului Cercetării, a declarat că analiza pe care o execută specialiştii instituţiei este unică la nivelul ţării şi va sta la dispoziţia restauratorilor. Scanarea cu laser redă în detaliu gradul de uzură al operelor, fie că este cauza de factori antropici sau de factorii de mediu. Activităţile derulate la Târgu Jiu de angajaţii din cadrul Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare Optoelectronică se vor încheia vineri. În luna octombrie, echipa de specialiști va reveni în Gorj și va analiza cu ajutorul unui vehicul aerian asemănător cu o dronă Coloana Infinitului.”
(,,Coloana Infinitului, analizată cu o dronă!” - ,,Gorj Domino” duminică , 26 iulie 2015) 
http://www.gorj-domino.ro/coloana-infinitului-analizata-cu-o-drona/
                     Pe data de 15 martie 2015 am adresat o scrisoare deschisă Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, în care îl rugam să intervină în favoarea restaurării Ansamblului Monumental CALEA EROILOR  de la Târgu Jiu.
                     Petiția a fost semnată de 33 de personalități (participante la Simpozionul ZILELE CONSTANTIN BRÂNCUȘI LA CRAIOVA, ediția a III-a) printre care: Natalia Andrei Mărăşescu, economist, campioană mondială la atletism, cetăţean de onoare al Municipiului Craiova; Mihail Cristian Ciomu – arhitect, preşedintele Asociaţiei pentru protejarea monumentelor din Oltenia “Podul lui Apolodor”; Alexandra-Daniela Ilie preşedinta Asociaţiei Monumentelor Oltenia; muzicienii Eugen Aloisiu (Nucu) Pandrea, Mircea Suchici, Cornel Popescu, Ion Crețeanu; scriitorii Victor Martin, Dinu George Condurache,  Andreea Oana Cristea; lector universitar Luminiţa Simoiu.
http://www.gds.ro/Local/2015-03-14/cu-prilejul-zilelor-brancusi-de-la-craiova-scrisoare-deschisa-presedintelui-romaniei/

http://www.ziare.com/bucuresti/stiri-actualitate/petitie-si-scrisoare-deschisa-catre-iohannis-domnule-presedinte-interveniti-pentru-restaurarea-ansamblului-brancusi-de-la-tg-jiu-5366259
                    Publicată online, petiția a fost semnată de încă 66 de persoane printre care Daniel Oltean, procuror la Parchetul din Târgu Mureș; conferențiar dr. Liviu Antonesei de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași; scriitorii Dan Marius Drăgan (doctor în economie), Șerban Morcovescu (fizician U.S.A.), Anca Goja, Lucian Pop, Hanna Botta, Florin Constantin Verdeș, Daniel Prigoană, Iulia Pațiu, Gheorghe Mîzgan, Valeriu Iovan; pictorii Vasile Pop Negreșteanu, Florin Părăvan; sculptorul Michail Răzvan Constantine (USA), cineastul Petre Nicolescu (United Kingdom).
http://www.revistapresei.eu/stire/petitie-si-scrisoare-deschisa-catre-iohannis-adomnule-presedinte-interveniti-pentru-restaurarea-ansamblului-brancusi-de-la-tg-jiu.html
                   Președintele Klaus Werner Iohannis nu a răspuns scrisorii, și prevăzusem asta - tocmai de aceea, în scrisoare, îl rugasem să intervină, așa cum crede de cuviință. Am constatat, astfel, că simpla pronunțare a numelui președintelui țării are, în Gorj, un efect puternic. 
                   Foarte interesant. În urma acestei scrisori, alerta a fost maximă. Fără îndoială că autoritățile locale trebuiau să acționeze de urgență, fiindcă pesedelimii de la Târgu Jiu, numele lui Klaus Iohannis îi  face părul măciucă. 
                   Și a stat pesedelimea la taclale: și aia, și ailaltă, s-au tot gândit ai ei în conclavuri - ei fac reuniunile și ședințele cu mici și bere, să poată gândi mai bine... ori cu somoni la cuptor și vinuri albe, să le sclipească mintea, să iasă fum. Căci unde-i fum este și foc și dacă-i foc e și noroc, sar gagigile peste foc și gagiii au noroc.
                  Două luni, printre sarmale și voie bună, se gândiră ei la scrisoare, la Iohannis, la ce și cum să facă și să scape și se gândiră chiar la pricopseală, la arginți și la oale cu smântână.   
                   După două luni de sfătuiri și congrese bahice, dădură ei un comunicat:
                   Fonduri pentru restaurarea Coloanei lui Brâncuşi
21 mai 2015 IMPACT ÎN GORJ
                  ,,De îndată ce se vor aloca fondurile necesare, Coloana Infinitului va intra într-un amplu proces de restaurare! Autorităţile locale au solicitat premierului Victor Ponta, cu ocazia vizitei efectuate la Târgu-Jiu, alocarea de fonduri în vederea restaurării operei brâncuşiene.
Municipalitatea a smuls, în cadrul vizitei efectuate de premierul Ponta la Târgu-Jiu, noi promisiuni! De aceasta dată, fondurile solicitate a se aloca în valoare de trei milioane de euro vizează restaurarea Coloanei Infinitului, specialiştii constatând că petele de rugină de pe operă au avansat. În următoarea perioadă, municipalitatea va face demersuri pentru ca reprezentanţii Ministerului Culturii să întocmească documentaţia necesară atragerii fondurilor. „Când Victor Ponta a venit la Târgu-Jiu după ce a aterizat am trecut pe lângă Coloana Infinitului și fiind momentul i-am spus că avem nevoie de 3 milioane de euro, după spusele proiectanților pentru restaurarea coloanei. Sunt promisiuni. Trebuie să insistăm foarte mult la Ministerul Culturii să pună la punct documentația pentru a putea folosi banii pe care guvernul i-a promis. După constatările făcute de specialiști, petele de rugină au avnsat și este momentul să intre în restaurare conform cărții tehnice”, a declarat primarul municipiului, Florin Cârciumaru. De altfel, nu este prima oară când se efectuează lucrări de restaurare la operele brâncuşiene, însă de această dată municipalitatea va manifesta atenţie în procesul de restaurare.”
http://impactingorj.com/actualitate/fonduri-restaurarea-coloanei-brancusi.html
                     În vara lui 2012, se cerea pentru lucrările de restaurare suma de un milion șaptezeci și cinci de mii de euro. Numai că, în urma unei anchete jurnalistice pe care am intreprins-o împreună cu Narcis Daju, de la ,,GorjNews”, expertul Dorin Dănilă, care ,,calculase” această cifră, recunoștea că suma era ,,greșită”: 
                 
OVIDIU POPESCU
CHITARISTUL CARE-I CEREA BANI LUI BRÂNCUȘI
SĂ-L ,,BAGE ÎN TRUPĂ”
În calitate de director al Centrului Brâncuși
a făcut o criză cu nervii în fața presei și,
în urma crizei, prins cu mâța în sac,
pe când punea la cale și socotea,
a demisionat pe bază de răceală
,,Într-o discuție purtată la 30 august 2012, Dorin Dănilă a declarat, în exclusivitate pentru ,,Gorjnews”, că a greșit devizul pentru Coloana Infinită, în sensul că a pus un zero în plus, și în loc de 100.000 de euro a transmis Primăriei Tg Jiu că remetalizarea costă 1.000.000 de euro. Tot Dănilă ne-a declarat că i-a cerut în mod repetat lui Ovidiu Popescu, pe atunci directorul Centrului Brâncuși, să taie un zero, să îndrepte eroarea. Popescu, însă, a lăsat milionul de euro în picioare, în speranța că se prinde gluma, de fapt … aberația. Dovadă că, repet, acum devizul de un milion de euro e pe masa ministrului Culturii, trimis de Centrul Brâncuși, în speranța că se va găsi pe undeva milionul de euro și va fi alocat Coloanei Infinite… De fapt, unor băieți deștepți, ghidonați se pare de Ovidiu Popescu.

                   Într-o discuție purtată de scriitorul Horia Muntenuș cu actualul director al Centrului Brâncuși, Adina Andrițoiu, aceasta spune că nu-i poate pune la dispoziție documentele de interes public solicitate – printre altele, era vorba de cele două devize ale lui Dănilă – până nu se consultă cu Ovidiu Popescu!!! La momentul respectiv, Popescu nu mai avea nici în clin, nici în mânecă cu Centrul Brâncuși. Andrițoiu e pur și simplu proastă și încalcă legea sau are și ea promisă o felie din milionul de euro?” (Narcis Daju, ,,Gorjnews”, 31 Aug 2012,  ,,Tun de un milion de euro, sub pretextul restaurării Ansamblului Brâncuși!”)
http://www.gorjnews.ro/slider/tun-de-un-milion-de-euro-sub-pretextul-restaurarii-ansamblului-brancu%C8%99i.html
                    Deși greșise - cu un 0, adăugat la cifra de 100 000 de euro ,,necesari restaurării Coloanei” - suma cerută pentru a pune o placă de plumb pe Poarta Sărutului era tot de 75 000 de euro la momentul execuției acestei lucrări, doi ani mai târziu. Ciudat, deoarece un kilogram de plumb pe piața liberă costă 10 lei cu tot cu TVA, ceea ce face ca lucrarea în sine, cu tot cu manoperă, să nu coste mai mult de 5 000 de euro. 
                   Dorin Dănilă cerea 100 000 de Euro pentru remetalizarea Coloanei. La Atelierele din Petroșani, în anul 2000 se turnase din nou Coloana Infinită, după schițele inginerilor vremii, găsite în arhive. L-am întrebat pe directorul Atelierelor cât a costat returnarea Coloanei. Mi-a răspuns: 100 000 de Euro.
                   Cât de mult își pot imagina acești stupizi că pot fura sub pretextul Restaurărilor Ansamblului lui Brâncuși? Acest furt se numește PROFANARE. Furtul din morminte, furtul din banii publici pe seama monumentelor, ca și distrugerea lor, se numește, da, PROFANARE. La toate popoarele lumii, din Antichitatea egipteană până în Nordul maiestuos al legendelor hiperboreene, din America precolumbiană până în Orientul ezoteric, profanarea este blestemată. 
                  Blestemații profanatori au răspuns în acest fel scrisorii noastre către președintele Klaus Iohannis: vor 3 milioane de Euro. Și i le cer lui Victor Viorel Ponta pentru demiterea căruia s-au strâns până azi, peste 200 000 de semnături din întreaga țară, dintre care peste 9 000 de semnături din județul Gorj. 
                   
EFIMIȚA
I-au cerut acești bani lui Victor Viorel care, la evenimentul de lansare a candidaturii lui la Președinție, de pe Arena Națională, ca un mare ..iubitor” de Artă, a folosit replici și copii ale Coloanei Infinite. De parcă Victor Viorel ar dispune de banii publici ca de o avere proprie și de imaginea lucrărilor lui Brâncuși ca de sigla pedeselimii. 

                 Conu Leonida (de la Târgu Jiu) zice: - ,,Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva.” La care, Efimița îi răspunde: - ,,Bine că n-am fost la București pe vremea aia! cum sunt eu nevricoasă, Doamne ferește! pățeam alte alea…”

vineri, 24 iulie 2015

ANTICOMUNIȘTII ÎN PAT CU TORȚIONARUL BOLȘEVIC ALEXANDRU VIȘINESCU

În perioada 15.01.1948-15.01.1950
a fost militar în termen l
a Batalionul 7 Securitate Floreşti, Cluj
şi apoi, timp de un an,
sergent la I.M.J. Târgu Mureş.
În acei ani, batalionul a participat intens
la luptele cu partizanii din munţi,
fiind deseori folosit ca forţă de intervenţie
în diverse operaţiuni de prindere sau anihilare
a opozanţilor regimului.
Despre activitatea din această perioadă,
dosarul de cadre păstrează tăcerea.
                      Condamnarea lui Alexandru Vișinescu, înnafara Procesului Comunismului, este simbolică. Întâi pentru a confirma că se petrece într-un spațiu al hilarului și apoi pentru a sublinia tarele pe care le poartă cu sine PNȚCD.
                      E o condamnare care ar fi trebuit să vină între 1996 și 2000. Atunci când la guvernare se aflau țărăniștii. Îți mai amintești, dragă cititor, de Constantin Dudu Ionescu, Emil Constantinescu, Ion Diaconescu, Gavril Dejeu...?  Acea guvernare, pe care o așteptaseră timp de 7 ani românii, a făcut pact cu acești torționari... le-a dat pensii uriașe... și sunt mulți. Sunt mulți bani care s-au dus în burțile lor. Condamnarea lui Vișinescu este atât de simbolică încât e lipsită de valoare. E un fel de a face în ciudă. 
                      De ce? Pentru că e prea mare povara aceasta, a guvernării foștilor deținuți politici alături de proprii lor călăi...  
                      Pe de altă parte, dacă  a ajuns regimul Ponta să se laude, să își asume triumful condamnării unui vierme care în anii 1956-1963 rupea oamenii în două, omora după voia sa pe cine vroia, umilea și batjocorea după placul său... dacă a ajuns Ponta să declare că e un paradox că el, comunistul, realizează ceea ce nu realizaseră anticomuniștii când au fost la guvernare - atunci, prin această condamnare simbolică, PNȚ a fost, a câta oară? umilit. 
                      ESTE PENIBIL să-l acuzi pe un gardian, fie el și șef de închisoare  bolșevică, de genocid atâta vreme cât genocidul nu se putea înfăptui de către o singură persoană.
                      În rechizitoriu se arată că, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi infracţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora.
                       La 19 august 1956 Ion Iliescu a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești Comuniste, apoi al Consiliului de conducere al acestor asociații (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC. 
                       Dacă îl condamni pe Vișinescu pentru genocid trebuie să o faci și cu Ion Iliescu și cu toți cei care au avut funcții importante în PCR. Ori lucrul acesta nu s-a întâmplat în guvernarea țărănistă din anii 1996-2000. Să accepți la sânul partidului lui Maniu un securist ca Radu Vasile pe care, mai mult, să îl numești prim ministru al României democratice - este peste putința înțelegerii și, fără îndoială, o trădare, nu doar a electoratului ci, mai ales, a principiilor și jertfelor anticomuniste.  
                       După 1989 partidul PNȚ a devenit robul unor relații de tip kafkian. Până azi, PNȚ A TRĂIT ÎN PAT CU VIȘINESCU. Dar azi s-a dat un ordin, de sus, de undeva, a pornit o dubă în trombă, duba i-a luat ibovnicul și acum toată lumea așteaptă să vadă dacă, nu cumva, PNȚ a rămas cu burta la gură. 

UNESCO ŞI SMINTIŢII ÎMPOTRIVA LUI BRÂNCUŞI

PRIMARUL DIN TÂRGU JIU, FLORIN CÂRCIUMARU                    ,,Cârciumaru, Vână și Andrițoiu
                     trebuie anchetați penal pentru distrugerea
Porții Sărutului”
                       Narcis Daju

Motto:

                  ,,Dacă-i dai lui Cârciumaru doi funcționari, unul mai destupat și altul prost – grămadă, și-i zici “primare, pe unu-l pui la Edilitara, șef peste măturătoare, și pe – ălălalt îl faci director la Centrul Brâncuși, să se ocupe de cultură”, nea Florin face exact cum ați văzut cu toții: îl pune pe Zaharia la Edilitara, ca să meargă la sigur și să nu i se ridice sângele-n cap la inspectarea matinală a orașului, și pe Andrițoiu la Centrul Brâncuși, că e pitulat în boscheți, în parc, și n-o știe lumea.
                     Dacă dai buzna peste ea la duș, riști să o confunzi cu o femeie, treabă la care Ion Călinoiu e chiar expert. Dac-o prinzi la o conferință de presă, presupui că e directoare, ceva, și te-apuci să-i pui întrebări. Dacă ce-o întrebi nu seamănă cu niciuna din alea cinci, la care a învățat ea răspunsurile pe de rost, să le recite în emisiuni, la televizor, o scoți din ritm și rezultatul e la fel de șocant ca adineauri, în baie. Călinoiu nu și-a revenit nici acum, e din ce în ce mai debusolat. Noua purtătoare de cuvânt, Oana Paloș, pare aleasă de nevastă-sa :)
                     În cadrul unei recente conferințe de presă, am întrebat-o pe directoarea instituției publice care gestionează problema Brâncuși în Târgu Jiu, oraș eminamente turistic și cultural, câți ghizi acreditați de Ministerul Turismului are la Centrul Brâncuși sau cu câți colaborează această instituție. Mi-a răspuns, cu o prostie agresivă, decantată, că niciunul, pentru că nu-s bani și nici nu e nevoie întrucât, oricum, în orașul lui Brâncuși turiștii vin rar și numai vara."
                     NARCIS DAJU - ,,Brâncuși la Târgu Jiu: prizonierul ticăloșilor proști (The NeverEnding Story – Ep. 2) - ,,GorjNews" -13 mai 2013.
http://www.gorjnews.ro/slider/audio-centrul-brancusi-n-are-niciun-ghid-autorizat-ce-spune-directoarea-nu-sunt-bani-si-oricum-nu-se-justifica-turistii-vin-doar-vara.html


              Invitat fiind, în vara lui 2011, la o emisiune a postului de televiziune "GorjTV", realizată de jurnalistul Narcis Daju, am afirmat că, încă, deasupra oraşului Târgu Jiu planează, cu aripile negre de pasăre uriaşă, întunecând cerul, Radu Varia. Afirmaţia am repetat-o, ulterior, şi în alte momente. 
              Monumentul CALEA EROILOR de la Târgu Jiu este, de vreo 25 de ani ţinta unui complot gândit de Radu Varia. 
              Conspiraţia implică o complicată ţesătură, cu amănunte pe care numai diavolul le poate pune la punct.
              Diavolul, însă, nu poate lucra singur... şi, de altfel, lui nici nu îi place să lucreze, lui îi place să strice, să dărâme. Cum a stricat Radu Varia Coloana Infinită, în 1996. De aceea el îşi caută slugi şi ucenici.
              Duhul cel rău, Radu Varia, a intrat în oamenii pe care şi i-a ales, în cei pe care i-a văzut mai slabi de înger, oameni slabi, dispuşi să îşi vândă lui sufletul pe arginţi câştigaţi cu lenevie (pe unde a intrat în ei? unii spun că prin partea dorsală). Şi când l-au simţit ei pe Radu Varia în preajma lor, căci Radu Varia  venise la ei... ce şi-au zis? Că a dat norocul peste ei. Nu, n-au scuipat în sân să spună pthiu ucigă-l toaca. Dimpotrivă, au zis că-ntr-adevăr a dat norocul peste ei: bani şi lălăială. 
             Doar că norocul e numele unui drac. Şi ei au vrut să aibă noroc şi l-au avut, s-au îndrăcit, a dat norocul peste ei, norocul lor cu Radu Varia. Iar diavolul conjură.
             La Târgu Jiu se ţese încet şi de mult o conjuraţie. O conjuraţie a imbecililor împotriva lui Brâncuşi. Dracii cu scaieţi în cap tot sar ţop-ţop pe lângă celebrele opere de artă, dau din copite şi cu ciocănele în Poarta Sărutului, în Scaune, în Masa Tăcerii, scuipă lucrările (au în gâtlejuri detartrant) şi se agită limbuţi. Da, spală operele lui Brâncuşi cu flegme, vomează pe ele şi încă mai săvârşesc şi alte lucruri de groază, să devină faimoşi. În ceea ce priveşte Coloana, fiind infinită, le stârneşte cea mai cumplită ură, fiindcă Infinitul este un atribut al lui Dumnezeu şi, după cum bine se ştie, dracului nu-i place asta.
              Şi tot lucrează dracul, cu drăcuşorii lui, slugi proaste, dar cu năravuri de mărire, puţin negri, cum sunt dracii, cu păr pe ei,  cam cum erau maurii, dar sunt printre ei şi unii fără păr, să semene mai mult a oameni, să poată hicleni mai bine.
              Aşa, anual se adună, la Târgu Jiu, de vreo câțiva ani, niște intelectuali ipocriți, brâncușiologi, spun ei, își spun ei, cercetători sadea, care bat apa în piuă, delirant, vorbind ,,fără număr", în simpozioane ,,omagiale” BRÂNCUȘI despre închipuirile pe care le au domniile lor atunci când privesc lucrările Ansamblului Sculptural ”CALEA EROILOR” - de la gară ajung ei direct la hotel, apoi în restaurantul hotelului, la chermeza numită ,,recepție”, cu meniuri alambicate, stropite cu vinuri grele,  aducând, ,,aceștia”, printre sughițuri și subtile pârțuri, laude și panegirice organizatorilor, care nu l-au uitat pe marele sculptor ,,nici de data aceasta”; noaptea sforăie, în camerele de hotel, până dimineața când se trezesc mahmuri, iau micul dejun încercănați, apoi pășesc agale, așa, mahmuri, cum erau maurii de pe vremuri (maurii de pe vremuri plecaseră încotrova dar nimeriseră în Gorj) spre ,,Sala Maură" a Prefecturii (dați-vă seama! era important ca sala să se numească așa, vezi Istoria - cum au venit maurii de odinioară, acu multă vreme, cine mai știe când, la Târgu Jiu - ei, da, câte nu le-a fost dat să audă pereților din ,,Sala Maură" a Prefecturii județului Gorj); şi bat acolo din gură și se ascultă uimiți unul pe altul; la prânz fac o pauză, merg la restaurant să prânzească; se întorc, punându-şi mâinile la spate, ca maurii de odinioară, în ,,Sala Maură", pentru partea a doua a Simpozionului, seara, la masă, cinstindu-se; în onoarea lui Constantin Brâncuși; da, genial a fost Marele Sculptor; și mai sforăie ei încă o noapte în camerele de hotel plătite de către organizatori; dimineața papă iară; apoi pleacă maurii, înspre casele lor. 
              Ah! Uitasem: făcuseră câte o poză de grup - la Masa Tăcerii, la Poartă și la Coloană. Să fie de amintire. ,,Mulțumim organizatorilor, minunatelor noastre gazde, Primăriei Municipiului Târgu Jiu, domnului Primar, cu respect, doctor inginer Florin Cârciumaru, Centrului Cultural ,,Constantin Brâncuși”, doamnei director interimar Teodora Ciobanu, domnului director doctor Sorin Lory Buliga, geolog, domnului director chitarist Ovidiu Popescu, doamnei directoare secretară la partid Adina Andriţoiu, domnului filosof Doru Strâmbulescu, Prefecturii Judeţului Gorj, cu respect domnului doctor Ion Călinoiu, tuturor celor care ne-au primit atât de călduros, cu ospitalitatea tradiţională gorjenească, unică în lumea aceasta. Ni s-au umezit ochii de emoţie. Vă mulţumim! - Stimaţi invitaţi, noi vă mulţumim că aţi răspuns, şi de data aceasta, invitaţiei noastre, şi că ne-aţi onorat cu prezenţa dumneavoastră şi sper, din toată inima, că v-a plăcut ciorba de burtă şi cea de văcuţă, precum întreaga noastră gamă de preparate culinare din vestita bucătărie oltenească. De asemenea, sper că v-aţi simţit bine la noi în oraş şi în camerele noastre de hotel. Vă rog să treceţi pe la casierie să vi se deconteze biletele de drum. Vă aşteptăm cu drag şi data viitoare."
              Numele acestor cetăţeni savanţi sunt publicate de către organizatori şi vor intra în Istorie, cum au intrat în Gorj, odinioară, maurii. 
              Simandicoşi, fiţoşi de la atâtea savantlâcuri, adunaţii ,,aceştia" nu au schiţat, nici o singură dată, nici un singur gest de protest, nu au pronunțat  nici măcar o vocală de indignare faţă de felul în care sunt batjocorite lucrările lui Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu. Înălţaţi de către autorităţile locale la rangul de mari cercetători ai operelor lui Brâncuşi, brâncuşiologii moşului au girat, au încurajat catastrofele din ultimii ani petrecute de la Târgu Jiu, au fost complici cu nulităţile care au distrus, metodic, Moştenirea lui Brâncuşi, l-au susţinut pe primarul Cârciumaru pentru ca el să susţină, la rându-i, retardaţi. Retardaţii aceştia au acţionat cu bună ştiinţă, însă, împotriva operelor, ceea ce denotă rea-voinţă. Ani de zile Cârciumaru nu doar că a tolerat minciunile subalternilor săi obraznici dar şi le-a însuşit, elucubrând. 
              Da, vinovat pentru tot ceea ce s-a petrecut rău cu opera lui Constantin Brâncuși, la Târgu Jiu, din 2000 până în ziua de azi, este primarul cârciumaru. Conform Legii, instituţia primăriei, al cărui conducător este Florin Cârciumaru, era obligată să acţioneze pentru buna îngrijire a Monumentului pe care îl deţine. Nu doar că a neglijat acest lucru, dar a acţionat pentru distrugerea lui. 
              Centrul Brâncuşi, în forma pe care o are de cinsprezece ani, centru pe care tot aruncă vina, este creaţia lui şi nebuniile pe care le săvârşeşte acel centru, de cinsprezece ani, sunt săvârşite de nişte nesimţiţi, paraziţi şi învârtiţi. Un calcul va arăta ce sume fabuloase au fost băgate aiurea în acel centru populat cu smintiţi împotriva lui Brâncuşi. 
              Indiferent ce înţelegeri are cu factorii politici sau cu alţii, Cârciumaru va plăti pentru tot ceea ce a făcut rău şi pentru tot ceea ce nu a făcut atunci când trebuia să facă măcar ceea ce era oblligat, prin natura funcţiei, să facă. Mandatele lui de primar nu pot fi nesfârşite, vremea o să treacă, lumea se va schimba şi, dacă nu îl va pedepsi justiţia, îl va pedepsi memoria colectivă. 
              Redau două comentarii ale unor cetăţeni din Târgu Jiu, comentarii postate pe site-ul ziarului online ,,Pandurul" din 10 iulie 2015, comentariu la articolul ,,S-A TERMINAT! AUTORITĂŢILE LOCALE ÎL ÎNGROAPĂ PE BRÂNCUŞI", articol semnat de Maria Bircu şi Alina Popescu:    
http://www.pandurul.ro/Investigatii/2015-07-10/S-a+terminat!+Autoritatile+locale+il+ingroapa+pe+Brancusi!

dinu: 
              ,,Trei dobitoci Cărciumaru, Vână şi Popescu. Incompetenţi şi mincinoşi. Brăncuşi a sculptat operele, le-a dat valoare prin talentul său, iar cei trei nu au fost în stare nici măcar să se folosească de aceste creaţii. Nu sunt în stare să facă un dosar cum cere UNESCO: Ce este atât de complicat că nu îi pune nimeni să sculpteze ei. Dar ce pretenţii să ai de la nişte depăşiţi cultural. De la Aurel Popescu, acest monstru de nesimţire care îşi cumpără hainele din căruţele ţiganilor cu 1 leu. V-aţi făcut de râs şi ne-aţi tras pe toţi după voi. Să vă fie ruşine! Nu aveţi ce mai sta în funcţii care să-i reprezinte pe gorjeni pentru că nu sunteţi în stare.”

gorjanul:
              ,,Brancusi e de vina . Are chiar mai multe ,,,,vini . Ca a cioplit bolovanii aia pe malul Jiului in loc sa-i ciopleasca la New York , ca nu a intocmit el insusi dosarul UNESCO imediat ce a sculptat operele , ca a lasat in urma niste ,,,,,,urmasi batuti in cap si ana lfabeti de tipul Vana , Aurel Popescu , si Florin Carciumaru etc . Cand mai aud ca in preajma anilor electorali se vorbeste de repatrierea ramasitelor pamantesti ale Geniului de la Hobita ma gandesc la cea ce a spus Titanul despre urmasii sai : V-am lasat saraci si prosti ,va gasesc si mai saraci si mai prosti . Iar despre ingalarea , prostia si nesimtirea celor alesi sa conduca destinele judetului nu trebuie sa mai spun nimic , poate doar sa mearga la Hobita sa observe starea adevaratei case in care sa nascut Costantin si mormantul mamei sale napadit de buruieni in cimitirul de la Hobita . apoi sa ne intrebam daca el insusi ar dori vreodata sa se intoarca in pamantul natal.”
             
               Şi mai redau un fragment dintr-un articol apărut în ediţia online a publicaţiei ,,Pagina de politică" din 31 decembrie 2014, intitulat HOŢIA INFINITULUI ÎN ORAŞUL LUI BRÂNCUŞI
http://www.paginadepolitica.ro/prostia-si-hotia-infinitului-in-orasul-lui-brancusi/

            ,,Posedat de o astfel de cangrenă, oraşul care ar trebui să respire alt aer este tot mai sufocat de ambiţiile şi de incompetenţa administratorilor săi. Nu doar că Brâncuşi nu iese în lume de-atâta amar de vreme, dar aspectul urbei care găzduieşte operele marelui sculptor se prăfuieşte pe zi ce trece. Târgu-Jiu este astăzi îngropat arhitectural. Plin de buticurile anilor 90, de construcţii răsărite anapoda pe străzi şi pe alei, cu clădiri făcute după cum îl taie capul pe fiecare, oraşul arată mai degrabă ca inamic al lui Brâncuşi. Nimic nu se „pupă” cu ideea de gazdă a operelor titanului de la Hobiţa. Dimpotrivă, totul e făcut parcă dinadins împotriva coerenţei urbanistice capabile să pună în valoare Coloana, Poarta Sărutului sau Masa Tăcerii."

              Brâncuşiologii mauri pot să plece acasă. S-a terminat simpozionul, au elucubrat şi-au râgâit, poate nu destul - dar nu e nimic, se va mai face un alt simpozion la anul şi vor fi din nou invitaţi. Cârciumaru le-a strâns mâinile şi ei l-au felicitat, i-au mulţumit pentru tot ceea ce face. Maurii şi-au făcut datoria, maurii pot să plece. Au burţile pline şi conştiinţa că au mai făcut ceva pentru memoria lui Brâncuşi. Anul care urmează, vor repeta, abia aşteaptă să se întoarcă la Târgu Jiu, să îi primească însuşi primarul Cârciumaru, să le strângă mâinile şi ei să cadă pe spate de atâta fericire - fiindcă au mai scris ei, aşa, despre tovarăşul Ceauşescu, la vremea aceea, dar nu au apucat să îl întâlnească personal, n-au avut norocul. Ce bine că i-a vrăjit Radu Varia, ce bine că l-au prins pe Cârciumaru de un picior, măcar l-au întâlnit pe Cârciumaru în viaţă, au fost contemporani cu el şi ei or să aibă ce să le povestească nepoţilor lor. 
              „Der Mohr hat seine Schuldigkeit getan, der Mohr kann gehen.” - ,,Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să plece." (Friederich Schiller - ”Conjurația lui Fiesco”).
              Fiasco la UNESCO. În cea de-a 39-a sesiune a sa, care a avut loc la Bonn, în Germania, în perioada 28 iunie – 8 iulie, Comitetul Mondial al UNESCO a decis să respingă într-o manieră cât se poate de categorică înscrierea Ansamblului lui Constantin Brâncuși pe Lista Patrimoniului Mondial. 
AUF WIEDERSEHEN!    

sâmbătă, 18 iulie 2015

ÎN CURÂND, ÎN LIBRĂRII, ROMANUL ,,DINCOLO DE STELELE RECI”

CLUJ MANIFEST 21 aprilie 2015

BUZZNEWS 28 aprilie, 20:33

Recent, pe 30 martie, a fost lansat romanul ”Dincolo de stelele reci” (250 de pagini), un roman inedit pentru literatura română contemporană, prin stil, prin noutatea limbajului, prin tematică, prin felul în care este construit. E un roman de aventură dar și un roman al semnificațiilor și al pildelor. Este un roman complex în care totul pornește de la viața cazonă dintr-o unitate militară de vânători de munte, într-un timp plasat înainte de 1989. Care a fost punctul de pornire al acestui roman?

Horia Muntenus:  Am scris cartea cu gândul la comandanții și camarazii mei din Batalionul 24 Vânători de Munte. Romanul s-a născut sub cetină, într-o zi în care se vedeau, mai bine ca niciodată, ciutele sărind pe stânca golașă. S-a scris, singur, în mintea mea, din bătăile inimii. L-am ținut multă vreme înfășurat în memorie, ascuns printre amintiri, ca pe un drapel al tinereții mele. E un roman al tulburătoarelor chemări, al întâmplărilor magice. Vom zice că este un roman fantastic dar e și un roman realist. Impresionează romanul meu. Sunt trei săptămâni de când i-am făcut lansarea și, în acest interval de timp, m-au sunat prietenii să îmi împărtășească punctele lor de vedere – erau absolut impresionați…

- Care este osatura lui?

H.M: Mă gândesc la versurile unui mare poet ardelean, George Coșbuc din poezia ”Moartea lui Fulger”: ”Ori buni, ori răi, tot un mormânt!/ Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!/ Credinţa-i val, iubirea vânt/ Şi viaţa fum!” Acțiunea romanului meu se desfășoară în fumul vieții, între lucruri vizibile și lucruri plasate în invizibil. Când vor să sugereze o situație neclară, soldații afirmă: ”E ceață!” Și atunci, într-ajutor le vine călăuză intuiția, iar intuiția e imaginativă și poate ”vedea” dincolo, creatoare de logică, predictibil, ca în vizionarea Istoriei.
Intuiția, pentru soldat, e determinată de instinct. Instinctele sunt verificate de antrenament, de pregătirea militară, de instrucție. Și toate instinctele lui trebuie să îi fortifice și să îi consolideze Curajul. Soldatul nu are nevoie de angoase ci de curaj. Intră cutezător prin perdeaua care desparte Lumea Vizibilă de acel Dincolo. Dincolo, în ceață, poate pândi inamicul. În roman, o astfel de intrare e ca un glisaj, ca o alunecare într-o lume a nălucirilor, a vedeniilor, dar se poate ca el, dincolo, în lumea lipsită de vizibilitate, să descopere inversul funcțiunilor, să descopere că, de fapt, lumea omenească vizibilă e una a încâlcelii, adeseori a halucinației - poate o halucinație legată de boala piramidelor sociale sau a ierarhiilor, poate o încâlceală caracteristică absurdului prezent, fără îndoială, în această Lume vizibilă, în care părerile pot lua înfățișările certitudinilor iar certitudinile pot fi declasate. Am auzit, cu toții, de multe ori, afirmația că ”omul e ca o părere: azi e, mâine nu mai e”. Omul ar fi, iată, doar o părere (adică o fantasmă) într-o lume a încâlcelii și a halucinațiilor. Poate e adevărat. Dar în romanul meu, pe traseul lecturii, se va desluși, încetul cu încetul, apropierea de gândirea platonică: Ideile au concretețe, întrupare, sunt vii (Platon le scria numele cu majuscule), într-un plan care le asigură unicitatea, absolutul existenței, eternitatea. Personajele cărții mele sunt Idei. Fie aici, fie dincolo, se întâlnesc oameni ca niște păreri, însă substanța cărții mele este aceasta: Omul în Lume nu e doar o Părere ci o Idee. Cartea mea e o încercare de a (re)descoperi această cauză luminoasă.
Pornind din Realitate, se săvârșesc fapte reale și imaginare, legate unele de altele, în dezvoltarea epică, astfel încât coerența povestirii e dată de acest amestec între întâmplările reale și cele petrecute în ficțiune: un plan real continuă unul imaginar care prelungește un plan real. Eu cred că valoarea unui scriitor crește atunci când folosește ficțiunea pentru că apelează mai mult la creativitate, la ingenuitate. Și nu e vorba numai despre inteligență ci și despre acea călăuză numită Intuiție, cu pseudonimul Talent. În Artă, fără această călăuză devii un rătăcit. Este treaba fiecăruia să și-o descopere sau să și-o caute, nu există rețete, de cele mai multe ori, o călăuză se întâlnește printr-o revelație.

Cartea este dedicată  cititorilor simpli sau complicați ?

H.M: Am simțit că cititorii vor să vadă romanul românesc, literatura autohtonă de azi, oamenii vor autori români contemporani, vor să citească literatura nouă românească. Se vrea ceva nou, proaspăt, de calitate, de performanță. Sigur că e greu să realizezi performanță, tocmai de aceea, publicul, care știe bine ce înseamnă asta, își dorește cu atâta fervoare un nou roman românesc. Se revendică, prin urmare, o împrospătare, o purificare a producțiilor literare, o reevaluare a potențialului creator. Nu ne imaginăm, desigur, că e la îndemâna oricui să facă asta, dar e nevoie de o infuzie de calciu, de vitamină în literatura contemporană românească.

Revenind la carte… un atu al ei este stilul.

H.M: Este o carte scrisă cu sinceritate, din zvâcnirile trăirilor mele. De aceea cuvintele alcătuiesc această sintaxă suplă care mă exprimă, în care mă regăsesc.
Editorul, Cristian Ciulei, mi-a trimis cartea prin poștă, am desfăcut coletul poștal, aveam emoții, am avut răbdarea să desfac nodul șnurului din mătase roșie. Când am văzut și am pipăit coperțile mi-a venit în gând aforismul lui Georges-Louis Leclerc de Buffon ”Le style est l'homme même” – ”Stilul e omul însuși”. Cartea mea este un elogiu adus femeii, iubirii. ”Dincolo de stelele reci” e o carte care pledează pentru umanism, este un elogiu adus dragostei de oameni, de viață, de libertate, de dreptate, de armonie, un elogiu adus prieteniei, solidarității, camaraderiei. Este un manifest pentru Bine, Frumos și Adevăr.  Cu adevărat, sensul luptei noastre este acela de a descoperi dragostea și de a o mărturisi.

miercuri, 15 iulie 2015

CARTEA DE WEEKEND - ,,DINCOLO DE STELELE RECI” DE HORIA MUNTENUS. O CRONICĂ DE ANDREI RIPCESCU

GAZETA DE SUD 6 iunie 2015
Romanul „Dincolo de stelele reci“, semnat de scriitorul Horia Muntenus, ne relevă un autor de mare travaliu stilistic, angajat într-o demonstrație literară inedită și spectaculară. Pretextul povestirii îl constituie viața militară a unor tineri recruți din contingentele de dinainte de 1989. Pregătirea armată, viața în cazarmă, antrenamentele specifice însemnului de armă – pregătesc o înșiruire de „întâmplări“ stranii, „ordonate“ de visele care survin în starea de comă a unui soldat, victimă a unui stupid accident de autobuz. Vegheat și îngrijit de două femei, angajate ale spitalului militar (medicul Maria și asistenta ei, Viki), soldatul traversează experiențe tulburătoare, la intersecția vieții cu moartea. Cititorul este purtat, astfel, dintr-un plan într-altul, în treptele unei inedite cunoașteri, de pe un palier pe altul, până la întâlnirea și despărțirea lumilor. O lume de aici se amestecă, în aventura personajului, cu lumea de dincolo. Un tânăr locotenent, transformat dintr-un corb, îi devine călăuză în acest parcurs hipnotic și thanatic, totodată, o călăuză care, ca un alter ego, este menită să-i cristalizeze conștiința și să îi consolideze puterea de a acționa. Între vindecare și moarte se naște un drum (i)reversibil – drum al împăcării cu sine și cu Lumea, descris adesea ca o părere, ca o iluzie, ca o halucinație. „Dincolo de stelele reci“ este o carte plină de simboluri, de lirism, de emoție, copleșitoare prin puterea expresivă, prin analizele aplicate absurdului și schematicului, este o carte a pildelor și a întâmplărilor magice în care suferința e salvată de bucuria și de splendoarea vieții, este un roman excepțional despre curățenia morală, despre puritatea sufletului, despre candoare și despre Libertate. Autorul, Horia Muntenus, răscolește în metafore pentru a construi o poveste fantastică din epicul banalităților aparente.

HORIA MUNTENUS - UN SCRIITOR CĂUTÂND, „DINCOLO DE STELE RECI”, CREAȚIA. O RECENZIE DE ȘTEFAN AUREL DRĂGAN

eCREATOR.RO - 14 iulie 2015

Descrierea vremelnicei treceri prin regimul cazon, am putea spune concentraţionar (aşa cum era pe vremuri), este doar un pretext pentru Horia Muntenus pentru a dezbate eliberarea, ca fenomen general. Nu şi-a propus să descrie angoasele unui soldat supus încartiruirii cu toate umilinţele sale; a vieţii din cazarmă, a comportamentului căprăresc al ei, ci - prin ceea ce a întreprins - a acţionat asupra resortului individual care caută, pretutindeni şi necurmat, ieşirea din corsetul comunului, vulgului.  
Încarcerarea, privită abstract, este proprie existenţei oricărui individ, care s-a născut singur pe pământ, care ocupă un loc, care sesizează lângă el, mereu, un aproape, un ceva ce îi limitează mişcarea, spaţiul, libertatea.
         Cartea lui Horia Muntenus incită lectorul prin secvenţialitatea trăirii celui supus regulilor (sub ordin), suprapusă peste ferestrele de relativă libertate, ocazionate de întâmplătoarele permise, ieşiri (din unitate), să gândească, să trăiască o permanentă senzaţie de aşteptare a libertării. Tocmai de aceea, se aruncă el, autorul, şi ne îndeamnă şi pe noi, să încercăm acest joc de evadare „Dincolo de stele reci”.
         Motivul apei, mai mult, al bulboanei, în care se aruncă şi apoi se scufundă spre a găsi puterea, spre a căpăta forţa necesară pentru a ieși, din nou, afară, persistă în mai multe secvenţe, în desfăşurarea romanului. Puterea, forţa aceasta, vine de pe fundul „bulboanei adânci, cu apele reci” - unde simte, unde găseşte „o placă de marmură cu înscrisuri, litere înşiruite”. Scrisul, creaţia?
         De fapt, bătălia autorului (oare să fie personajul principal?) începe când oşteanul constată că, după ce a fost sedus, „Totul, domnilor, pare un decupaj dintr-un vis (...). Poate că (...) lumea e alcătuită din impresii.” - „Dar vine o mască dinăuntru, purcede uneori spre înafară, în convulsiile bătăliilor”(pag.82).
         Bănuiesc că această bulboană (socială?) transpusă şi aplicată de autor pe experienţa restricţiei cazone - care, repet, nu este motivul principal al cărţii - l-a incitat şi l-a provocat să „amestece” rarele „excluderi”, rarele ieşiri printre cei liberi, civilii, în contextul epic al romanului, (deşi, nici aceşti inşi văzuţi de autor, nu erau chiar liberi, din moment ce încercau refulări pasagere), - reuşeşte să amestece aceste permanente incitări cu gerul, cu secăciunea programului de antrenament, de pregătire pentru o luptă cu un inamic închipuit, pe care nimeni nu îl cunoaşte. Din acest amestec prozatorul iese învingător, constatând că inamicul, pe care toată societatea îl urmărea, era chiar indusa conştientizare că ei, soldaţii, luptătorii din tranşeele îngheţate ale patriei, apără libertatea poporului, libertate care este încălcată, la fiecare pas, de către înșişi declamatorii acestei libertăți. Oare nu tocmai acest lucru a vrut să-l spună autorul la pagina 191? - „Ah, câtă aiureală vulgară!”

Autorul - în contextul cărţii – jubilează, în mai multe pasaje, cu o ironie indirectă, ironie care îl incită pe cel care a înţeles mesajul revoltei lui Horia Muntenus împotriva imposturii - şi nu numai - care ne obligă, zilnic, să aruncăm valiza în bulboana în care se reflectă libertatea de „Dincolo de stelele reci”, acolo unde, acest autor, zăreşte năluca, niciodată împlinită, a creaţiei.

marți, 14 iulie 2015

HORIA MUNTENUS - ,,DINCOLO DE STELELE RECI” SAU DESPRE ROMANUL CA UN AC MAGNETIC. O CRONICĂ DE PAUL DUMA

LIVE ARAD 13 iunie 2015

„nu te uiţi după fluturi, nu scrii poeme de dragoste iubitei când aşezi patul puştii în umăr” (Horia Muntenus – ,,Dincolo de stelele reci”

                  În seara zilei de 12 octombrie 1924, când pe marea scenă a Operei din Paris agoniza Thaïs, sub ultima suflare a scriitorului Anatole France în chipul schimonosit al călugărului, Andre Breton, Paul Eluard, Louis Aragon, Philippe Soupault, porneau pe străzile Parisului (1) ţinând ritmul funebru cu „Un cadavre” (anagrama – Vaderca), întocmai cum locotenentul Celalb se petrece pe ultimul său drum, în spatele unui poştalion drapat în negru, având la piept/în piept scrisoarea pe care Bunul Dumnezeu ne-o lasă fiecăruia la sosirea în lume şi pe care o dăm la schimb Moşului, pentru un pachet de biscuiţi unşi cu melasa brazilor înalţi în Marea Amiază, acolo în Sala Scriptoria, sau de ce nu, sub bolta Porţii Maramureşene. „Din depărtare, pe când se cânta prohodul, oamenii au putut vedea, venind în galop, un roib frumos înşeuat care a intrat pe poarta mănăstirii. Şi a rămas roibul în curtea mănăstirii trei zile, legat de o grindă. Apoi s-a desprins singur şi a plecat precum venise spre de-acolo de unde venise şi, traversând pădurea, calul s-a oprit să bea din pârâiaşul ce curgea însoţind poteca şerpuitoare astfel încât ochii lui aprinşi s-au putut oglindi în apă alături de chipul distrus de suferinţă, al frumoasei lui stăpâne”. Aievea, atelierul literar a devenit locul/portalul prin care sergentul cicatrizat păşeşte în Lume şi invers, prin care noi, cei care îi ascultăm povestea Pistolaruluinumărulunu, păşim încet dar sigur Dincolo, acolo unde sunt „îngeriţe blonde… castroanele cu supă de găină cu pârjoale moldoveneşti cu piure de cartofi bătut cu smântână şi castraveţi muraţi… platouri cu torturi de ciocolată ornamentate cu frişcă şi fistic… cişmele din care ţâşneau sucuri de portocale, de kiwi, de morcovi”

                  Alături de autorul romanului „Dincolo de stelele reci” suntem noi, camarazii acestuia, veniţi parcă tocmai din plutonul unu din Campania întâi, Batalionul 24 Vânători de Munte, cu berete, pardon, tichii ce amintesc de John IV de Brabant, hotărâţi să ocupăm un loc privilegiat în „ziua istoricei bătălii”, atunci când contează în fapt doar Viky, Maria şi toate celelalte care au ales ceea ce noi încă bâjbâim, orbeşte. Afară e cicatrizatul, cel care priveşte lumea ca prin caleidoscop sau ca prin fisheye, de partea opusă a bornei, în prelungirea ei, ca un ac magnetic. E Omul-bornă şi acesta este romanul său: „În acea dimineaţă, sergentul cicatrizat fusese găsit mort, lungit pe o bancă, în Parcul Central al oraşului”
                  E povestirea unui om, istorisită parcă din spatele ferestrei, „ca printr-o lentilă, pardon, ca prin vizorul unei uşi”, propriilor spaime: „Câtă vreme umbli pe străzi, parcă lucrurile tot ar mai exista. Dar când priveşti pe fereastră – pe orice fereastră -, totul devine ireal. Oameni, arbori, animale conspiră la nefiinţă. Şi oare cum transparenţa geamului ne poate separa în aşa măsură de viaţă? Fereastra care ne deschide spre lume ne îndepărtează, în fond, mai mult decât zidul unei închisori. Uitându-te la viaţă, începi s-o uiţi” (Emil Cioran, Lacrimi şi sfinţi). 
                  L-am cunoscut pe Horia Muntenus în toamna anului 1999, când însoţit de profesorul Banfi Gheza am îndrăznit să particip la şedinţele Cenaclului Literar de la Insomnia. Eram tânăr, şi poetul m-a primit cu braţele deschise în ciuda scrierilor naive, poate, cărora le-am dat citire în faţa criticilor, priviţi atunci ca pe un pluton de execuţie: „Peştele vede undiţa, vede cârligul, dar nu vede pescarul. Recrutul vede holul ca şi când ar vedea dinlăuntrul mitralierei care îl aşteaptă, ca pe o lume din afară şi vede asta printr-o fereastră circulară”. Aceeaşi senzaţie am încercat-o mai apoi, mult mai puternic, la câteva şedinţe ale filialei clujene a Uniunii Scriitorilor Români. Acolo am cunoscut un cicatrizat, pe care, nu după mult timp, întrebându-l unde se îndreaptă, mi-a răspuns senin: merg la ziua lui Eminescu. Închipuiţi-vi-l ca pe unul care „ar uita dintr-o dată cine este, unde este, şi ar aluneca până la fund în amintirea umanităţii. Aşa era şi omul acesta ca toţi oamenii care, pornind să înţeleagă vidul vieţii, întâlnea Viaţa – şi odată cu ea începuturile. Refăcea etapele umanităţii ca în vis. Dar nu era chiar un vis, adăugăm noi cei care îi istorisim povestea, căci în prezentul trăit, chiar, câte o atitudine de viaţă, a sa ori a altora, avea să corespundă fiecărei etape prin care trecea de acum înainte” (Constantin Noica, Povestiri despre Om – după o carte a lui Hegel).                   
                  Un roman despre moarte, la finalul căruia cititorul se află situat „între două încărcătoare de pistol”: cel care îţi dă o a două şansă, făcându-te să exclami: „Jos masca domnule Vaderca!”, şi cel care ţi-o pecetuieşte întrucât „conştiinţa lui Vaderca e trează”: „prin fereastră, soarele răsărit îi lovea pleoapele, subliniindu-i tristeţea, lăsându-i obrajii neatinşi, într-o peliculă fină de umbră, poate punându-i în evidenţă tenul aspru şi arămiu, poate lăsându-i înfăţişarea unui om mascat într-un chip nepotrivit, poate accentuând o expresie pătrunsă de inutilitatea conştiinţei că viaţa e o halucinaţie”
                 În faţa morţii „am îngenunchiat … şi mi-am lăsat privirea în cărare”, pardon, în cătare, deoarece prin el – Omul-bornă – Trecerea o faci cu ochii deschişi. 
--------
(1) „paris paris pasul se încumetă ca arcaşii/ porneşte săgeata minutului de pe zidul din privire/ câte cascade înfloresc unghiile/ câţi îngeri se desfac din hârtia ferestrelor/ paris oraş ca o volută ca o amintire” (Ilarie Voronca, poemul Ulise, 1928)

luni, 13 iulie 2015

UN INTERVIU DESPRE ROMANUL ,,DINCOLO DE STELELE RECI” - ÎNREGISTREAZĂ PESTE 30 000 DE CITITORI

Un interviu despre romanul meu ,,DINCOLO DE STELELE RECI” înregistrează peste 30 000 de cititori - mi-a fost luat de către Cristinel C. Popa și a apărut în ,,JURNALUL NAȚIONAL” pe data de 18 aprilie anul acesta.


Horia Muntenus, scriitor: „Un artist pendulează între modestie şi orgoliu”

Autor: Cristinel C. Popa


Poetul Horia Muntenus a „debutat” recent cu un roman. E vorba de volumul „Dincolo de stelele reci”, carte apărută la Editura Azbest Publishing din Şiria (Arad), satul natal al lui Ioan Slavici. El va putea fi găsit în curănd în librării. Cu această ocazie mi-a acordat un interviu în exclusivitate, pentru Jurnalului Naţional.

Cristinel C. Popa: - Ce înseamnă această carte pentru tine?

Horia Muntenus: Trebuia să mi se întâmple acest lucru, fie şi din simplul fapt că, de prea multe ori am auzit prea mulţi oameni afirmând că viaţa lor e un roman (şi cred şi eu lucrul acesta, că viaţa fiecăruia poate fi un roman) o! dacă ar avea ei timp să îl scrie, dar nu au timp. Nu am vrut să ajung să spun acelaşi lucru. Pe de altă parte, o carte este, fie o confesiune (de orice tip, chiar ştiinţific), fie o ficţiune. Cartea mea e şi una şi alta. Poate mai mult alta. Timpul mi-a fost favorabil. Am avut parte de răgazul de a scrie, de constrângerea care mi-a fost oferită de o convalescenţă îndelungată. Elaborarea lui s-a împlinit ca rod al unor meditaţii şi frământări, însă, de ani. Un prieten m-a întrebat, după ce l-a citit, de ce nu l-am scris mai devreme. Pare simplu să răspund, acum, când îi văd coperţile, că orice se naşte la vremea potrivită. Ar fi fost mult mai complicat să răspund la întrebarea de ce nu l-am scris, încă.

- ”Dincolo de stelele reci” este un titlu incitant. Despre ce este vorba?

- Este o carte care tratează complexitatea fiinţei umane, dar mai ales o carte despre conştinţa capabilă să perceapă această complexitate care se manifestă între doi Poli: între realitate şi fantastic. Este un roman simbolic şi fantast în care tema e lupta, lupta cu absurdul şi cu moartea. Eroul cărţii este un luptător şi, prin urmare, am găsit de cuviinţă ca veşmintele cele mai potrivite în care îl puteam eu îmbrăca să fie cele ale unui militar, asta şi datorită experienţei personale petrecute într-o unitate de vânători de munte, înainte de 1989.

- Este  vorba despre o carte cu amintiri din armată?

- Nu chiar. Sau nu doar. Mi s-a părut relevant faptul că puteam transfera trăirile mele, autenticitatea lor, dar şi subiectivitatea mea, într-o poveste în care să pot amesteca ficţiunea în relatarea ”faptelor”. Povestea vieţii mele de soldat o puteam transfera în simbolism, puteam croi imaginarul, puteam confecţiona suprarealitatea, suprarealismul. Şi l-am văzut pe tânărul recrut intrând pe poarta unităţii militare şi i-am văzut evoluţia transferată într-o iniţiere, transformarea adolescenţei în bărbăţie, ceva ce trebuia să moară în el (poate chiar el, încă nu sunt sigur, sper să descopere cititorii) pentru ca el să renască, pentru a putea merge mai departe. Unde? Prefacerea e marcată de o călătorie într-o altă lume, în interiorul conştiinţei, acolo unde sunt şi fantasme, o călătorie ca într-un vis, călăuzit de un alter-ego, purtător de semnificaţii thanatice dar şi de semnificaţii ale luminii. Şi această călăuză, care poate fi şi semnul destinului, îl conduce prin labirintul care se deschide între viaţă şi moarte, labirint în care se întâlnesc şi se întrepătrund planurile, cele de Aici cu cele de Dincolo. Am fixat, în studiu, Realitatea şi Fantasticul. Le-am şi despărţit, însă, printr-o bornă kilometrică, bornă care este unul dintre punctele de plecare ale relatării, dar şi unul dintre punctele terminus ale ei. Eroul cărţii este prins de (şi în) acest glisaj care are loc în dreptul acestei borne, despărţind viaţa de neinstruit de viaţa de instruit, viaţa, în sine, de moarte, un hotar de altul, dar şi tărâmul realismului de spaţiul oniric. Şi totul glisează şi alunecă, unindu-le, într-un fel, într-un anume fel, pe cele pe care le desparte. Se moare, aşadar. În plan fizic - simbolic şi în plan simbolic - fantastic. Am urmărit călătoria aceasta de la Realitate la Imaginar, de Aici Dincolo. Şi am revenit în Realitate, de Dincolo Aici, aşa cum se petrec lucrurile atunci când vorbim despre Renaştere. Poate. Evenimentele, întâmplările se petrec în cadrul acestui transfer, înăuntrul acestei prefaceri. Este un roman al transfigurării. De aceea, este un roman de analiză şi de meditaţie. Fireşte, prin tema abordată, în consecinţa ei, pare şi un roman psihologic, lucru pe care câţiva cititori mi l-au semnalat. Fiind vorba despre un roman de acţiune, de aventuri, de peripeţii şi de explorare, de cercetare (pe de altă parte) a conştinţei (a misterelor care o configurează) - da, poate fi un roman psihologic.

Dar este un roman al ludicului şi al speranţei. Eroul e definit de candoare. M-a ghidat personajul lui Feodor Mihailovici Dostoievski, Alioşa Karamazov, dar eroul meu nu este chiar un Alioşa Karamazov în întregime, cred că are ceva şi din personajele lui Mark Twain, ceva din personajele lui  Jules Verne...Este un roman de dragoste. Se revendica acest lucru, era necesar, în cazul unui tânăr militar. Romanul vorbeşte despre iubirea platonică ori sugerează erotismul, dar vorbeşte şi despre dragostea de viaţă, dragoste de frumos, bine şi adevăr. Pe undeva, cred că e un roman romantic. Cred că m-a ajutat foarte mult stilul pe care l-am folosit. Sintaxa este spumoasă. Am căutat să mă feresc de clişee, de oboseala limbajului. Şi mi s-a spus, de către cei care au citit cartea, că este un roman ”altfel” şi cred, da, că este un roman ”altfel”. Îl consider un roman modern, capabil să suporte comparaţii cu orice alt roman contemporan, de la noi sau de oriunde. Dacă spun lucrul acesta este pentru că ştiu perfect ce am realizat. Un artist pendulează între modestie şi orgoliu. Eu am fost artist când am lucrat la această carte, când am scris-o. Acum nu sunt decât un simplu cititor al ei şi îmi place. Din orgoliul artistului, care a trudit la roman, afirm că este un roman bun. Din modestia scriitorului, redevenit simplu cititor, spun, la fel, că este un roman bun, demn să îl recomand.          

sâmbătă, 11 iulie 2015

EDGAR ALLAN POE ANNABEL LEE


Traducere de Horia  Muntenus


Ce-a fost
s-a întâmplat cu mult mai demult decât 
cu un an în urmă,
Într-un regat de lângă mare, acolo  unde trăia o fată, cine-a mai ști,
Pe numele ei Annabel Lee;
Cu nici un alt gând pe pământ
Decât să fie iubită de mine.

Am fost un copil și ea un copil,
În acel regat de lângă mare,
Dar ne-am iubit cu o dragoste mare,
cu mult mai mare decât o dragoste mare –
Și a mea Annabel Lee -
Cu o dragoste celestă, de serafimi înaripați,
Jinduită de ea și de mine.

Nu vitregiile, ci Îngerii, într-atât de fericiți în Ceruri,
Pe ea și pe mine au prins invidie -
Da! – dintr-aceasta (pe atunci, toţi oamenii au ştiut,
În regatul de lângă mare),
Cum s-a pornit un ger, născocit din norul nopții,
Și a ucis-o pe-a mea Annabel Lee.

Fiind pricină invidia,
În regatul de lângă mare de-atunci, dintr-odat’
A suflat un vânt ucigaș din ceața înghețului spre ea,
Frumoasa mea Annabel Lee.
Și ale ei rude înalte au sosit și au luat-o
Pe un val uriaș și au dus-o departe,
S-o-nchidă sus, într-un mormânt între ape
‘N-Apus de-acel regat de lângă mare.

Dar dragostea noastră era 
mai puternică decât dragostea însăși,
Chiar mai puternică decât a celor bătrâni  -
Cei din trecut, cu mult mai înțelepți  –
Și nici îngerii din Ceruri de sus
Nici demonii  de jos de sub mare
N-or să poată vreodată-niciodată să rupă din sufletul meu
Sufletul frumoasei Annabel Lee;

Pentru tine, lună din grinzi, 
nu-i important să îmi prinzi visul meu despre
Ea, frumoasa Annabel Lee;
Dar eu simt cum mă dor ochii ei luminoși, 
dintre stelele niciodată ascunse de nor,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Și așa, toate nopțile-n val, mă amăgesc lângă ea
Oh! Draga mea - dragă, a mea - viață, iubită   mireasă,
În mormântu-i lângă mare -
În cavou-i scufundat în mare.

 .